Presat politic să dispună prezentarea obligatorie a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în fața Comisiei parlamentare de anchetă, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a scris pe Facebook, luni dimineață, un mesaj în doi peri, menit să mai liniștească apele: “Loialitatea constituțională, constând în atașamentul față de regulile, principiile și valorile constituționale, exclude orice acțiune sau inacțiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare!”. 

Jurnaliștii l-au așteptat la intrarea în sediul Ministerului Justiției pentru a le explica această afirmație. Iată ce le-a spus Tudorel Toader:

 

“Am făcut un enunț, o afirmație, cu valoare de principiu. O afirmație în care am dezvoltat parțial conținutul principiului loialității constituționale, un principiu care înseamnă un atașament față de valorile constituționale, un principiu care este izvorât din exigențele, regulile legii fundamentale. În baza acestui principiu, având în vedere că este o discuție destul de recentă cu privire la comisia parlamentară, am făcut un enunț iarăși cu valoare de principiu. Nu uitați că regulamentul de organizare, funcționare al comisiei parlamentare a trecut inclusiv prin controlul de constituționalitate. Curtea Constituțională a spus că regulamentul respectă exigențele Constituției. Prin urmare, loialitatea constituțională — regulă general valabilă pentru orice persoană invitată sau citată, persoană care nu poate să afecteze buna desfășurare a comisiei. Nu m-am referit la cineva în concret, nu m-am referit la cineva anume. Valabil pentru orice persoană, indiferent de rang, de funcție, de demnitate”.

Comisia lucrează și în vacanță

Presiunile nu contenesc nici în perioada vacanței parlamentare, când aceastăcomisie a rămas activă. Mai mult ca oricând, este evident că a fost creată special pentru a-i păta imaginea șefei DNA. 

Fostul președinte al acestui for, Mihai Fifor, a fost numit în funcția de ministru al Economiei în Guvernul Tudose, la sfârșitul lunii iunie. În locul lui Fifor a fost instalată Oana-Consuela Florea, o ilustră necunoscută.

Aceasta încearcă să își impună în mod palid autoritatea, iar eforturile sale de a trece cu bine perioada verii sunt umbrite de adevăratele probleme ale României: menținerea pensiilor nesimțile, la un deficit enorm în fondul de pensii, de peste 14 miliarde de lei.

Lansată de Dan Voiculescu, noua șefă a comisiei parlamentare vrea imagine

Oana-Consuela Florea insistă pe două planuri să se facă cunoscută: prin presiuni asupra ministrului Justiției și aupra procurorului general.

Lansată de Dan Voiculescu, Oana Florea a fost director executiv al unei ONG fondate de către acesta, denumită FACIAS (Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului).

Evident, ea a fost și membră a Partidului Conservator (PC), înființat tot de către fondatorul trustului Intact. 

Ulterior, Consuela a migrat la PSD, pe listele căruia a candidat pe locul 4 pe lista PSD București pentru Camera Deputaților – și a câștigat. A fost prezentată în alegeri ca “asistent acreditat la Parlamentul European”. Adică a lucrat pentru europarlamentara PC Maria Grapini, în calitatea de consilier – dar asta nu a mai spus liderul PSD Liviu Dragnea, cel care a aprobat listele de candidați.

Potrivit CV-ului de pe contul său de LinkedIn, Oana-Consuela Florea a absolvit Facultatea de Drept a Universității “Nicolae Titulescu” din București și are un masterat la aceeași universitate. În perioada 1998-2001 a lucrat la Direcția pentru Protecția Copilului, iar în perioada 2001-2002, la Camera Deputaților.

În 4 august, Tudorel Toader a trimis o scrisoare Comisiei, în care spune că se va pronunța în privința neprezentării procurorului șef al DNA la audieri după ce expiră termenul de formulare a răspunsului scris de către aceasta și amintește că s-a solicitat Inspecției Judiciare efectuarea unor controale privind eficiența managerială la DNA.

Procurorul general a pasat CSM responsabilitatea deciziei

La mijlocul lunii iulie, Comisia a trimis procurorului general al României, Augustin Lazăr, o adresă prin care i-a cerut să-i pună la dispoziție o copie după dosarul nr. 213/P/2017 referitor la scrutinul din 2009 – dosar clasat.

Însă procurorul general a cerut punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM):

“În mod concret, este solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Consiliului să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării în baza art. 146 lit. e) din Constituţia Românei a Curţii Constituţionale a României cu o cerere de constatare a existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea legiuitoare şi autoritatea judecătorească”.

Download (PDF, Unknown)

Oana-Consuela Florea, enervată de refuzul lui Augustin Lazăr

Șefa comisiei parlamentare a sărit ca arsă, susținând că refuzul procurorului general Augustin Lazăr de a pune la dispoziție o copie după dosarul nr. 213/P/2017 referitor la scrutinul din 2009 poate fi interpretat “ca o exercitare a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”.

Oana Florea arată, într-un comunicat, că procurorul general Augustin Lazăr nu a acceptat cererile comisiei parlamentare de anchetă de a-i trimite copia dosarului, clasat în 20 iunie, și a anunțat că face mai multe solicitări către CSM, între care și să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituțională între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească.

“Procurorul general Augustin Lazăr a refuzat această solicitare a comisiei și a emis 2 postări pe Facebook și un comunicat al PÎCCJ din care am aflat că a solicitat CSM: să-și exercite rolul de garant al independenței justiției; să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituțională între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească; să îi fie clarificat dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare ce vizează infracțiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale”, precizează președintele comisiei.

“Comisia nu a încălcat independența procurorilor”

Comisia parlamentară de anchetă a formulat către CSM o adresă prin care solicită respingerea acestor cereri ale procurorului general.

“Comisia parlamentară de anchetă nu a încălcat independența procurorilor așa cum este ea precizată în Legea 304/2004 privind organizarea judiciară art. 64 alin. 2 “În soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege’. Solicitarea a fost făcută după ce soluția fusese dată”, menționează președintele comisiei în adresa către CSM, conform sursei citate.

De asemenea, în scrisoarea către CSM, comisia menționează că “nu există un conflict juridic de natură constituțională în sensul celor arătate de procurorul general deoarece Comisia parlamentară a acționat în limitele prerogativelor constituționale, nu și-a arogat drepturi și competențe ale autorității judecătorești și nu a creat niciun fel de conflict juridic prin solicitarea sa”.

“CSM nu are în atribuții interpretarea normelor legale, acestea fiind atribuția Parlamentului, conform art. 69 alin.(1) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, “Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat” Totodată, conform art.18 alin.(2), “Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale'”, se mai arată în scrisoarea către CSM, potrivit comunicatului.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version