Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, adoptată în 26 iunie de Camera Deputaților – for decizional -, cu 197 voturi “pentru” și 70 de abțineri  din partea PNL și USR.

Legea ar urma să se aplice treptat, de la 1 septembrie până în anul 2022, când nu va mai fi Guvernul Dăncilă.

Majorarea punctului de pensie va crește de la 1 septembrie anul acesta, la 1.265 lei. Dar Guvernul a făcut o șmecherie: nu a indexat pensiile cu 9% la 1 ianuarie, așa cum prevede legislația actuală, astfel că pensionarii vor pierde.

De la 1 ianuarie 2020 ar urma să crească punctul de pensie la 1.775 lei.
 
Potrivit noii legi, punctul de pensie  va fi majorat la 1.875 lei în anul 2021, adică sumă aferentă valorii punctului de referință (VPR) nou introdus de 75 de lei plus majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții.
 
Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului mediu brut realizat.
 
Vârsta de pensionare: 65 de ani pentru bărbaţi şi 63  pentru femei

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor. Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aferent lunii pentru care se face plata. În cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi, potrivit documentului.

Legea va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, de 24,8 miliarde de lei în anul 2020, de 58,1 miliarde de lei în anul 2021 și de 81,1 miliarde de lei în anul 2022.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version