UPDATE:
Președintele Parlamentului european, Antonio Tajani, se află miercuri, împreună cu o delegație, în vizită de verificare la premierul Viorica Dăncilă, pentru a vedea, cu circa o lună înaintea preluării de către România a președiniei Consiliului UE pentru o perioadă de 6 luni începând cu 1 ianuarie 2019, dacă Executivul român este pregătit să facă față acestei provocări.
Întrevederea dintre cei doi oficiali la Palatul Victoria a fost matinală și durat câteva ore. Astfel, de la ora 7.55, preşedintele PE, Antonio Tajani şi secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle, au fost primiți de premierul Viorica Dăncilă, pentru un shake hand.
De la ora 8.00 a avut loc întrevederea Dăncilă – Tajani, iar de la 8.30 s-a desfăşurat reuniunea Conferinţei Preşedinţilor Parlamentului European şi a Guvernului României, tot la Palatul Victoria.
De la ora 10.15 oficialii au făcut o fotografia de familie, iar de la 10.30 au fost declaraţii de presă comune ale premierului Dăncilă şi ale preşedintelui Tajani.
Viorica Dăncilă: ”L-am asigurat pe pe dl. preşedinte Antonio Tajani că suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei (Consiliului UE – n.r.), că ne aflăm în grafic atât în ceea ce priveşte pregătirea organizatorică şi logistică, cât şi în ceea ce priveşte programul preşedinţiei Consiliului UE. Programul îl vom adopta, forma finală, în scurt timp în Parlamentul României.
L-am asigurat că România îşi propune să aibă o preşedinţie ambiţioasă, dar şi realistă. Spun ambiţioasă – pentru că ne dorim să dăm un răspuns pozitiv la provocările existenmte la nivel european, că ne propunem să soluţionăm cât mai multe dosare aflate pe masa de lucru a preşedinţiei, dar în acelaşi timp realistă pentru că acest lucru şi multe dintre provocări nu depind numai de România, ci depind de un acord politic, de o codecizie între instituţiile europene.
Am evidenţiat faptul că România va fi un mediator imparţial şi facilitator de consens. România va avea o mare deschidere către dialog, către cooperare cu instituţiile europene, către o cooperare constructivă cu toate grupurile politice. Trebuie să dăm un răspuns pe care îl aşteaptă cetăţenii europeni, pliat pe realitatea europeană, răspunsulri care să unească şi nu să dividă Europa”.
Antonio Tajani: “A fost o reuniune pozitivă. Am solicitat sprijinul României pentru proiectele Parlamentului European, în perioada în care va deține președinția Consiliului UE, iar Guvernul României a transmis un semnal de mare disponibilitate.
A venit momentul să acceleram aderarea României la spațiul Schengen.
Printre temele de discuţie s-au numărat şi priorităţile Parlamentului European, printre care drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie.
Președintele PE va avea la ora 11.00, o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Viorica Dăncilă va oferi şi un prânz de lucru, de la ora 12.15 în onoarea preşedintelui PE, Antonio Tajani.
În intervalul orar 14.00-14.30, delegaţia condusă de Antonio Tajani va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
De asemenea, preşedintele Antonio Tajani şi liderii grupurilor politice din Parlamentul European vor participa la o dezbatere intitulată “Tinerii în dialog cu Parlamentul European”, care va avea loc între orele 16.30 şi 18.00, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.