Klaus Iohannis, președintele României, i-a chemat miercuri la negocieri pe liderii principalelor partide parlamentare.

S-au purtat discuții despre situația actuală a României, țara noastră fiind extrem de afectată de joaca lui Dragnea de-a Uite premierul, nu e premierul.

După ce i-a “îngropat” pe Grindeanu și Tudose, liderul Partidului Social Democrat merge acum pe varianta Viorica Dăncilă, variantă agreată de ALDE, partenerii de guvernare.

După discuția avută cu Iohannis, Liviu Dragnea a precizat că “am avut o întalnire cu preşedintele în acest format, împreună cu ALDE. I-am prezentat în mod oficial şi direct propunerea noastră în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca propunere. Daniel Chițoiu l-a informat că ALDE o susține pe doamna Viorica Dăncilă. I-am prezentat şefului statului un tabel cu parlamentarii PSD – ALDE care o susţin pe Dăncilă, pentru a-l informa corect pe domnul preşedinte că nu există niciun fel de problemă în majoritatea parlamentară. Am făcut asta pentru că în ultimele zile au apărut tot felul de informaţii în spaţiul public că am pierdut majoritatea, că sunt parlamentari care nu vor susţine această propunere. De asemenea, l-am informat pe şeful statului în legătură cu faptul că au avut loc mai multe discuţii cu Viorica Dăncilă, atât în cadrul Comitetului Executiv, cât şi în cadrul coaliţiei și și-a luat angajamentul de a respecta programul de guvernare. I-am prezentat domnului președinte și argumentele privind experiența doamnei Dăncilă. Este o doamnă echilibrată, care are relații bune cu absolut toată lumea și poate păstra această echidistanță. Preşedintele României a luat act de ceea ce i-am spus noi. Ne-a transmis că doreşte să nu se prelungească această situaţie şi să avem un Guvern cât mai repede. Va lua o decizie – nu ştim dacă astăzi sau mâine -, după ce, normal, va asculta şi alte partide şi va analiza serios propunerea sau propunerile. Noi sperăm să accepte propunerea cu doamna Viorica Dăncilă. Suntem pregătiţi să convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară, pentru a începe audierile de miniştri, pentru a vota programul de guvernare şi Cabinetul în ansamblu”.

Dragnea a fost însoțit la Palatul Cotroceni de vicepremierul Paul Stănescu, de Marian Neacșu, de Daniel Chițoiu și Grațiela Gavrilescu.

De partea cealaltă, Iohannis i-a avut alături pe consilierii Laurențiu Ștefan și Dan Bârsan.

După liderii PSD și ALDE, la negocieri au intrat reprezentanții Partidului Național Liberal, în frunte cu Ludovic Orban, președintele PNL.

După discuțiile avute cu șeful statului, Orban a anunțat că “PNL a luat decizia de a nu participa la nicio formulă de guvernare care cuprinde PSD, de a vota împotriva oricărei formule de guvernare care conţine PSD. Opţiunea pe care am exprimat-o şi preşedintelui este pentru provocare de alegeri anticipate, deoarece considerăm că opţiunea populaţiei de astăzi nu mai are nicio legătură cu opţiunea populaţiei formulate la alegerile din 11 decembrie 2016. L-am informat pe preşedinte că PNL, în cazul în care i se va solicita, îşi poate asuma răspunderea de a demara negocieri pentru formarea unui majorităţi parlamentare care să sprijine un guvern fără PSD. Preşedintele ne-a informat că va reflecta, va decide şi va prezenta concluziile. Sunt convins că preşedintele este în faţa unei decizii extrem de dificile. În cazul în care nu putem forma noi o majoritate fără PSD se poate face primul pas spre anticipate”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version