De 1 iunie, Ziua Copilului, Nicuşor Dan, “părintele” celei mai tinere formațiuni politice importante din România – calificată la alegeri drept “numărul 3” -, şi-a anunţat demisia din partidul pe care l-a fondat şi condus: Uniunea Salvaţi România.

Dan nu a fost de acord cu decizia Biroului Naţional al partidului de a nu susţine revizuirea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea dintre bărbat şi femeie!

Capul răutăților a fost Cristian Ghinea – omul SRI. Evident, motivul găsit nu contează pentru SRI. Motivul poate fi anulat sau uitat după ce Dan părăsește definitiv șefia USR iar SRI pune mâna pe cel de-al treilea partid din România – “puștiul” USR.
Nicușor Dan – părintele USR

“În şedinţa de duminică mi-am anunţat colegii de decizia mea, dacă votul va fi aşa cum a fost. Am revenit ieri cu un mail”, a spus Nicuşor Dan, care recunoaşte că și-ar fi amânat anunţul privind demisia dacă decizia sa nu ar fi fost făcută publică de alţi colegi.

Miercuri, Nicuşor Dan nu a fost de acord cu decizia Biroului Naţional de a nu susţine modificarea revizurii Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea dintre bărbat şi femeie şi a anunţat că va demisiona. După 24 de ore și-a dat demisia așa cum a promis!

“A fost o şedinţa în care spiritele s-au încins destul de mult. În urma ei a fost o decizie a Biroului Naţional de poziţionare împotriva modificării Constituţiei. Nicuşor Dan a precizat că nu este de acord cu acestă poziţionare şi în acest context s-au spus multe lucruri”, a declarat deputatul Dan Barna, la solicitarea Mediafax.

Ghinea, omul SRI în Guvernul Cioloș
Nicușor Dan a spus joi că și-a dat demisia de la șefia USR și din partid din trei motive majore!

Primul motiv, potrivit fostului lider USR, este că există lucruri mai importante în România acum decât această discuție referitoare la acceptarea căsătoriilor între oameni de același sex. El susține că “opinia sa ferma” este că cel mai rău lucru care se întâmplă este problema corupției.

Al doilea motiv: “Simt o datorie față de oamenii care ne-au votat. (…) Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru ei, este o temă intimă, care ține de identitate, de sentimentul religios”, a punctat deputatul Dan.

Al treilea motiv ține de onoare. “În etapele de formare ale acestui partid, în zecile de întâlniri pe care le-am avut cu oamenii, le-am promis – și a fost o promisiune a mea personală – ca în partidul acesta este loc pentru toată lumea: și pentru progresiști și pentru conservatori. Culmea este că această rețetă a funcționat, am avut colegi progresiști care au lucrat foarte bine cu colegi conservatori”, a mai spus fostul președintele al Uniunii Salvați România.

Totuși, dacă forurile superioare ale USR vor reveni asupra deciziei de a nu susţine revizuirea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea dintre bărbat şi femeie, Nicușor Dan își va relua funcția de președinte al USR. Este un șantaj politic!

Cât privește susținerea titlului articolului nostru, vă rugăm să citiți ancheta de mai jos, pentru a înțelege jocul lui Cristian Ghinea, cel care l-a învins pe Dan în Biroul Naţional al USR:

Licitația SRI pentru SII Analytics a fost ilegală

 

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version