Prințul Charles al Marii Britanii ajunge, miercuri dimineața, în România, unde va efectua o vizită oficială de trei zile.

Vizita face parte dintr-un tur european al Prințului Charles, care urmează să mai viziteze Italia, Vaticanul și Viena până în data de 6 aprilie.

La București, Prințul Charles va fi primit încă de miercuri de președintele Klaus Iohannis, acesta urmând a-și decora oaspetele cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce.

În plus, cei doi vor purta discuții atât între patru ochi, cât și alături de delegații, pe seama mai multor subiecte arzătoare precum “dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Marea Britanie, inclusiv în domeniul securităţii, evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări în perspectiva Brexit, cu accent pe situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie, precum şi ampla activitate caritabilă desfăşurată în România de Prinţul de Wales”.

Întâlnirile dintre Iohannis și Prințul Charles au devenit o tradiție, ei având discuții atât în mai 2015, cât și în mai 2016 la Palatul Cotroceni.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version