Membrii Partidului Social Democrat se vor reuni pe 15 şi 16 septembrie, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, pentru a discuta modul în care formaţiunea politică ce îl are în frunte pe Liviu Dragnea va acţiona la alegerile parlamentare din decembrie.
Într-una dintre cele două zile se va discuta cazul fostului premier Victor Ponta. Acesta şi-ar dori să candideze la parlamentare din partea PSD, iar Dragnea îi susţine candidatura, în ciuda negocierilor avute cu Partidul România Unită.
Există însă o mare problemă. Noul cod de conduită al PSD îl împiedică pe Ponta să candideze din cauza controlului judiciar în care a fost plasat în dosarul în care este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a obţinut foloase necuvenite pentru a-l plasa pe Sebastian Ghiţă pe listele PSD în 2012.
În legătură cu această poveste, Dragnea a precizat miercuri că: “Am stabilit ca situaţia domnului Ponta să fie unul dintre subiectele de la şedinţa CEx de săptămâna viitoare. Această situaţie reprezintă un caz special şi nu cred că domnului Ponta i se pot aplica prevederile codului de conduită, mai ales că el nu putea să-l pună pe Sebi Ghiţă pe listele de candidaţi în 2012. O decizie în acest sens va fi luată de către conducerea extinsă a partidului. Dincolo de invitaţia publică pe care i-o fac, Victor Ponta va primi şi o convocare oficială la şedinţa CEx. El trebuie să fie pe listele PSD de la alegerile parlamentare”.