“Există o singură tabără în PSD”, a negat Codrin Ștefănescu  intenția conducerii partidului de a dărâma Guvernul Tudose la fel cum a procedat Dragnea în urmă cu 6 luni când a dat jos, prin moțiune de cenzură, propriul Guvern Grindeanu – manevră anunțată de Gabi Firea, cea care a intrat și acum în conflict deschis cu premierul.
Dragnea și Ștefănescu
PSD va organiza mitinguri de protest în toate orașele din țară, inclusiv la București, la aceeași oră și dată, ca să contracareze efectul protestelor #Rezist.

Secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ștefănescu, a anunțat duminică seară, la finalul unei reuniuni informale a conducerii partidului, că “mâine (luni – n.r.) vom stabili dacă mitingul va fi sâmbătă (9 decembrie) sau duminică (10 decembrie) – și ora”.

Ștefănescu a negat că această ședință ar fi fost convocată pentru a da jos Guvernul Tudose, așa cum PSD și ALDE au dărâmat propriul Guvern Grindeanu.

“Nu ne-am întâlnit să-l dăm jos pe Tudose. Președinții de CJ au cerut să se întâlnească cu Dragnea”, a mai spus cel cunoscut drept un mare scandalagiu.

Ștefănescu și “Bideu”, pe vremea când făceau scandal în ședințele CGMB
“Mitingul nostru nu e pentru susținerea Guvernului, nu e pentru susținerea lui Dragnea, a coaliției, a programului de guvernare, pentru că acestea au fost votate deja anul trecut de către români”, a adăugat Codrin Ștefănescu. 

Bineînțeles că nu se va aminti niciun memennt despre programul de guvernare cu care PSD a defilat în campanie, pentru că în document nu se vorbește despre modificarea legilor Justiției!

Totodată, secretarul general adjunct al PSD a respins existența mai multor tabere în partid:
“Există o singură tabără în PSD.

Iată declarația completă:

“Există o singură tabără în PSD. Astăzi ne-am întâlnit pentru că președinții de organizații județene au cerut această întâlnire cu Liviu Dragnea și cu conducerea partidului.

Mâine vom avea întâlnire cu restul președinților de județe.

S-a stabilit astăzi să facem un miting și noi, un miting de protest.

Mitingul nostru nu e pentru susținerea Guvernului, nu e pentru susținerea lui Dragnea, a coaliției, a programului de guvernare, pentru că acestea au fost votate deja anul trecut de către români.

Va fi un miting împotriva statului paralel și ilegitim, împotriva abuzurilor, împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcării drepturilor și libertăților cetățenești, un miting împotriva celor care consideră că din funcțiile pe care le au nealese pot să încalce Constituția și legile țării și să-și constituie un grup organizat prin care decid ei ce și cum.

Este un miting care arată adevărata majoritate din România, este un miting pe care românii l-au cerut – cu acest mesaj au venit președinții din județe.

Cei prezenți la ședințăă – peste jumătate dintre președinții de organizații din țară – sută la sută au fost de acord cu organizarea acestui miting, urmând ca luni să se decidă data exactă.

Acest miting va fi organizat în București și în toate orașele țării. Adică în Botoșani, Suceava, Brăila, Constanța, Iași, toate vor avea loc în aceeași zi, la aceeași oră, iar mesajul nostru va fi foarte clar și în interiorul și în exteriorul țării – aceasta este majoritatea, aceștia sunt românii care vor cu totul altceva, români care ne-au împuternicit prin vot să ducem lucrurile până la capăt și mesajul poate să fie receptat și la Bruxelles și peste tot, inclusiv de criticii noștri din interior”.

 
Întrebat dacă premierul a fost de acord cu organizarea mitingului la Brăila, omul lui Dragnea a replicat: “Tudose nu e președintele PSD Brăila!”(…) Va fi prezent mâine la întâlnirea pe care o să o avem probabil la Parlament, unde vor fi prezenți ceilalți șefi de județe care nu au fost în seara asta aici”.

Codrin Ștefănescu a mai spus că luni va avea loc întâlnirea conducerii PSD și cu liderii organizației PSD București, respectiv cu liderii de sectoare, alături de alți lideri din teritoriu care nu au ajuns duminică la sediul central al PSD.

Fără a-l aminti pe Claudiu Manda, care a anunțat că va organiza un miting “care să se vadă și de pe lună”, secretarul general adjunct al PSD a spus că decizia organizării unui miting a fost luată sâmbătă, “când 200 de manifestanți, pe care nu-i asumă nici măcar organizațiile cu #rezist, au reușit să dea peste cap un târg de Crăciun”.

Codrin Ștefănescu susține că alegătorii PSD “au venit peste primari” să le ceară socoteală de ce nu fac proteste.

“Adică 155 de mici firme românești, asociații familiale care vindeau în această lună de decembrie produsele lor artizanale, culinare și așa mai departe și zeci de bucureșteni care s-ar fi bucurat de acest târg nu au reușit, pentru că 200 de manifestanți au abuzat de dreptul lor de a face miting. Și, pur și simplu, au făcut prăpăd în ceea ce se numește bunul Primăriei Capitalei. Iar asta a creat o maximă nervozitate și o stare de tensiune în toată țara, adică oamenii care ne-au votat au venit peste primari, primarii peste șefii de zonă, șefii de zonă peste șefii de județ și șefii de județe au convocat această întâlnire cu Liviu Dragnea din această seară”, a explicat el.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version