Într-un exercițiu de imagine, conducerea PSD se debarasează de deputatul Cătălin Rădulescu supranumit “Mitralieră”, după ce a declarat anul trecut, într-un interviu în presă, că va ieși cu mitraliera în stradă să îi împuște pe protestatari.

Astfel, luni, Comitetul Executiv al PSD a validat decizia organizaţiei judeţene PSD Argeş prin care i s-a retras sprijinul politic lui Rădulescu.

“Preşedintele organizaţiei PSD Argeş ne-a prezentat hotărârea adoptată în organizaţia Argeş de a se retrage sprijinul politic pentru domnul deputat Cătălin Rădulescu şi Biroul Permanent Naţional şi Comitetul Executiv au luat act şi au validat această hotărâre”, a declarat, la finalul ședinței, Liviu Dragnea.

Alte modificări anunțate sunt demisia lui Ovidiu Iane din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Diaspora şi renunțarea lui Adrian Dobre la poziţia de purtător de cuvânt al partidului şi la cea de secretar de stat în Ministerul Comerţului. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version