Refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a-l revoca pe Procurorul General al României, Augustin Zegrean, și de a-i numi miniştri la Transporturi şi Dezvoltare pe Mircea Drăghici și Olguța Vasilescu nu a rămas netaxat de Partidul Social Democrat (PSR).

Într-un comunicat transmis vineri, PSD îl acuză pe șeful statului de o “complicitate de natură penală” și că încearcă blocarea activităţii Guvernului.

Redăm integral comunicatul:

“Partidul Social Democrat condamnă public acţiunile repetate ale preşedintelui Iohannis prin care încearcă blocarea activităţii Guvernului, cu scopul vădit de a împiedica PSD să ducă la bun sfârşit angajamentele electorale asumate în programul de guvernare.

Al doilea refuz al preşedintelui Iohannis de a emite decretele de numire în funcţia de ministru pentru persoanele propuse la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice reprezintă o tentativă iresponsabilă de blocare a investiţiilor guvernamentale în cele mai importante domenii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor României: infrastructura de transport şi dezvoltarea locală”, se arată în comunicatul PSD.

Pe de o parte, Klaus Iohannis a încălcat Decizia CCR nr. 875/2018, refuzând să răspundă, DE ÎNDATĂ, în scris şi motivat, la primele propuneri înaintate de prim-ministrul, respectiv cu privire la refuzul numirii doamnei Lia Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al Transporturilor şi a domnului Ilan Laufer în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a încălcat şi Decizia CCR nr. 98/2008 care interzice preşedintelui României să refuze a doua propunere pentru funcţia de ministru, în cazul unei remanieri guvernamentale.

Sfidând Constituţia şi statul de drept, preşedintele a intrat într-o complicitate de natură penală cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, propus deja spre revocare pentru abateri disciplinare deosebit de grave şi pentru încălcarea gravă a legilor şi drepturilor fundamentale ale omului.

Prin refuzul de a emite decretul de revocare a acestuia, preşedintele comite un act de trafic de influenţă asupra celui care conduce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se află în cercetare un dosar penal privind dobândirea prin fals şi uz de fals a unor proprietăţi de către familia prezidenţială.

Această protecţie neconstituţională pe care Klaus Iohannis şi şeful PÎCCJ şi-o acordă reciproc, nu poate fi privită în afara contextului în care soţia preşedintelui a refuzat în mod repetat să se prezinte la audieri la PÎCCj într-un dosar penal – situându-se deasupra legii şi în dispreţul obligaţiilor legale pe care le are orice alt cetăţean al României.

“Partidul Social Democrat va face uz de toate mijloacele legale şi constituţionale pe care le are la dispoziţie pentru apărarea ordinii constituţionale şi a statului de drept, asigurând totodată minima stabilitate politică necesară în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”.

Iohannis nu îl revocă pe Lazăr: Așa-zisa evaluare a ministrului Toader nu satisface rigorile legii
Iohannis refuză numirea Olguței și a lui Drăghici la șefia ministerelor Dezvoltării și Transporturilor
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version