PSD va vota la vedere moţiunea de cenzură, marți, a anunţat prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, care a atacat fără motiv USR PLUS, susținând că parlamentarii acestei formațiuni nu ar fi asistat la citirea documentului.
Numai că USR PLUS a anunțat că toți cei 80 de parlamentari ai săi vor vota „orice moțiune de cenzură” și acuză că „fostul șef al ANCOM ar trebui să știe că în starea de alertă putem participa și online la ședințele Parlamentului, ceea ce am și făcut o parte dintre noi la citirea moțiunii”.
„Singurul element de incertitudine pentru ziua de mâine este USR-PLUS, care a refuzat să asiste la citirea moţiunii şi este dispus să ajungă la guvernare dacă se renunţă la premierul Cîţu. Nu vor să dea jos guvernul Cîţu pentru că a guvernat prost, ci pentru că s-au certat cu Cîţu, pe scurt, pentru orgoliile lor. Românii au nevoie de soluţii pentru ieşirea din criză”, a susținut Grindeanu, luni, într-o conferință de presă.
El a precizat că în PSD există un parlamentar cu COVID-19 şi unul cu o afecţiune gravă, care totuşi marți va merge la vot.
Pentru a fi adoptată moţiunea anti-Cîțu este nevoie de 234 de voturi, care pot fi însumate de
- PSD -157 de parlamentari
- USR-PLUS – 80 de parlamentari
- AUR – 43 de parlamentari