Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că nu are în proiect, deocamdată, candidatura la Preşedinţia României, dar nici n-ar refuza o propunere în acest sens din partea PSD.
„Candidatura la prezidenţiale din partea PSD, a spus foarte clar domnul preşedinte Ciolacu, va fi pe bază de competiţie. Eu nu am în momentul de faţă un astfel de proiect, rămâne de văzut care va fi decizia la nivel politic, eu servesc acest partid. Dacă PSD consideră că eu aş putea să fiu unul dintre candidaţii potenţiali, nu am nicio problemă legată de o astfel de decizie, dar eu cred că trebuie să fim echilibraţi, să aşteptăm timpul să treacă”, a spus Alexandru Rafila, miercuri seară, la Antena 3.
El este sigur că actuala coaliţie va rezista pentru că nu crede că există „altă formulă echilibrată într-o situaţie de criză economică majoră globală”, iar diversele scenarii care sunt lansate pe piaţă sunt „pure speculaţii”.