În perioada în care a fost prim-ministru al României, Victor Ponta a mizat pe Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, la funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri.

ponta

Cei doi au părut să aibă o relaţie foarte bună până în momentul în care Ponta a decis să-l înlocuiască cu Mihai Voicu. Iar acum, după ce Isar a fost chemat să dea cu subsemnatul la DNA, Ponta chiar se spală pe mâini de situaţia fostului colaborator.

Deşi până la această oră se vehiculează varianta conform căreia Isar a fost chemat ca martor într-un dosar de corupţie, Ponta nu ezită să pună paie pe foc.

“Nu cunosc în mod evident motivele chemării de azi la DNA. Pot însă să spun că în aproape patru ani de Prim Ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)! Atunci i-am spus imediat şi lui Crin Antonescu de situaţie şi a înţeles – în câteva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu/ probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat şi DNA. Din păcate există şi astfel de oameni”, a fost mesajul postat de Victor Ponta pe un celebru site de socializare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version