Pentru a se asigura că cei de la UDMR nu o dau cotită și nu își retrag susținerea acordată coaliției de guvernare PSD-ALDE, Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a luat-o de mână pe Viorica Dăncilă, premierul desemnat, și a mers cu ea direct la Kelemen Hunor pentru a-l asigura pe liderul UDMR că are cele mai bune intenții.
Inițial s-a spus că întâlnirea a avut ca scop atragerea UDMR-ului în coaliția de guvernare, dar la finalul discuțiilor Liviu Dragnea a dat asigurări că “nu s-a pus problema de negocieri. A fost o discuție în care premierul desemnat a răspuns la eventualele nelămuriri ale colegilor de la UDMR”.
Kelemen Hunor a fost încântat de prestația Vioricăi Dăncilă și în special de faptul că “a răspuns la toate întrebările fără să se uite la domnul Dragnea”.
Au fost discuții despre proiectele din educație, administrație, sănătate, infrastructură, funcționari publici, fonduri europene, etc.
Totuși, Kelemen Hunor a recunoscut că “e loc și de mai bine”, dar a precizat că “sper să avem o relație mai bună de colaborare”.