Revenirea la majorarea cu 40% a pensiilor va fi supusă votului, marți la ora 13.00, în plenul Parlamentului, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Săptămâna trecută, comisiile de buget ale celor două Camere au eliminat din OUG nr. 135/2020 privind rectificarea bugetară, articolul 42 prin care Guvernul Orban a redus de la 40% la 14% majorarea punctului de pensie prevăzut în noua lege a pensiilor.

Creșterea cu 40% va aduce punctul de pensie la valoarea de peste 1.772 de lei, în loc de 1.442 de lei, în prezent (cu majorarea de 14%).

Totodată, din ordonanță a fost eliminat articolul prin care a fost amânată până la 1 septembrie 2021 majorarea salariilor profesorilor, prevăzută în legea salarizării bugetarilor. (Un alt proiect de lege, adoptat luni de Senat și care la ajunge la vot final în Cameră, prevede majorarea cu 2.000 de lei a salariilor profesorilor și cu 1.500 de lei, în timpul pandemiei de coronavirus), 

Printr-un alt amendament adoptat în comisii la legea de modificare a OUG 135/2020, au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din TVA pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul de 2,1 miliarde de lei prevăzut de Guvern a fost majorat la 3,6 miliarde de lei.

Astfel, sumele repartizate UAT-urilor se majorează cu 1 miliard de lei, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.

A fost suplimentat, printr-un alt amendament, bugetul Camerei Deputaţilor, cu 5,635 milioane de lei, pentru achiziţionarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

O altă sumă suplimentară a fost aprobată pentru Ministerul Agriculturii, în valoare de 67 milioane de lei, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Orban: Bugetul nu își mai permite nicio creștere

Premierul Ludovic Orban a amenințat, luni, că va ataca la CCR legea, dacă va fi adoptată de Parlament.

„Orice fel de lege care nu prevede sursa de finanţare, în conformitate cu decizii anterioare ale CCR, este neconstituţională şi noi, ca Guvern, avem obligaţia de a ataca la CCR toate legile pe care le considerăm neconstituţionale”, a argumentat Orban.

El susține că nu mai sunt bani: „Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care pesediştii din Comisia de buget-finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare. Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru ca asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version