Imediat după câştigarea de către România a procesului pentru Roşia Montană, la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington (ICSID) împotriva companiei Gabriel Resources, în țară a izbucnit un scandal politic.

Liderul USR, Cătălin Drulă, l-a acuzat pe premierul Marcel Ciolacu că a „manipulat bursa” prin declaraţiile pe care le-a făcut în ultima lună, prin care dădea ca și pierdută această cauză.

„Notele de plată să-mi vină mie, ca și prim-ministru, pentru toate tâmpeniile făcute de alții?!?”, a tot insistat Ciolacu.

USR a acuzat că „practic, într-o singură lună, pe baza declaraţiilor iresponsabile ale lui Marcel Ciolacu, Marcel Boloş şi colegii lor de partid, valoarea acţiunilor s-a dublat”.

„Compania canadiană are acum o capitalizare bursieră de peste 800 de milioane de dolari canadieni, ceea ce reprezintă mai mult de 600 de milioane de dolari. Aproape exclusiv pe baza disputelor din România, acţionarii au câştigat mai mult de 300 de milioane de dolari”, se arată în comunicatul USR.

Cătălin Drulă a trimis, sâmbătă dimineață, o sesizare oficială la Ontario Securities Commission, instituția care supervizează tranzacțiile bursiere din Canada, pentru a investiga o posibilă manipulare a acțiunilor companiei Gold Corporation.

„Noi vom depune plângere penală la DNA. Pentru manipularea pieţei de capital şi subminarea economiei naţionale, v-am spus că vom sesiza inclusiv reglementatorul pieţei de capital din Ontario, din Canada, unde este listată Gabriel Resources, compania din spatele proiectului Roşia Montană, pentru că manipularea pieţei de capital înseamnă că unor oameni le sunt furaţi banii pe baza unor afirmaţii false”, afirmă liderul Uniunii Salvaţi România.

Conform comunicatului USR, Cătălin Drulă a avertizat din 1 februarie „că declaraţiile iresponsabile” ale premierului Marcel Ciolacu şi ale miniştrilor „nu fac altceva decât să îmbogăţească, pe bursă, băieţii lor deştepţi”.

Valoarea acţiunilor Gabriel Resources a crescut pe tot parcursul lunii februarie, pe fondul declaraţiilor şi acuzaţiilor lansate de PSD şi PNL, care anunţau pierderea procesului şi plata unor despăgubiri de 6 miliarde de dolari”, reclamă USR.

Replica PSD

Replica PSD nu a întârziat, mai mulți membri ai partidului acuzându-l pe Cătălin Drulă că deţine acţiuni la Gabriel Resources, prin Swiss Capital.

Drulă a negat însă și a precizat că are doar acţiuni în valoare de 2.400 de lei, cumpărate în 2008, la un fond de investiţii numit Active Dinamic, gestionat de Swiss Capital, iar acel fond de investiţii

 
Nu am acceptat jaful în cazul vaccinurilor anti-Covid, nu am făcut-o nici acum!
 
Bravo, România!”
 
Ciolacu s-a contrazis în declarații cu Boloș
 
Pe de altă parte, Ciolacu s-a contrazis în declarații Marcel Ciolacu a spus că în calitatea sa de premier nu avea acces la informațiile avocaților și din acest motiv nu știa cum se va finaliza procesul. Pe de altă parte, Ion-Marcel Boloș a spus că s-a antepronunțat în acest caz deoarece a primit anumite informații de la avocații din proces.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version