Guvernul Orban se întrunește, vineri, pentru adoptarea proiectului de lege prin care își va asuma în fața Parlamentului modificarea Legilor Justiției.

Înainte de începerea ședinței, premierul Ludovic Orban a mers din nou la Palatul cotroceni pentru a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis.

Joi, cei doi au avut o nouă întrevedere, la care au participat și vicepremierul Raluca Turcan, precum și miniștrii Muncii – Violeta Alexandru, Mediului – Costel Alexe și Turismului – Ionuţ Stroe.

“Am avut câteva discuţii de lucru foarte bune cu premierul şi cu miniştrii de linie. M-au informat despre situaţia găsită la ministerele lor, despre planurile pe care le au şi despre politicile publice pe care vor să le pună în practică. Şi vom continua seria discuţiilor”, a declarat preşedintele, la finalul discuțiilor de joi.

În ședința de vineri a Executivului se va aproba și majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2020.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version