Luni va fi dezbătută și votată, în Senat, moțiunea depusă de PNL și USR împotriva lui Valentin Popa, ministrul Educației.

Valentin Popa (sursa foto debanat.ro)

36 de senatori de la Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România au depus o moțiune simplă împotriva lui Valentin Popa.

Senatorii îl acuză pe ministrul Educației că a distrus învățământul universitar, după ce a tăiat numeroase locuri de admitere de la cele mai vechi și prestigioase universități din România.

Popa este acuzat că a tăiat locuri de admitere de la universitățile ale căror lideri au pus sub semnul întrebării modul în care PSD-ul guvernează țara.

Astfel, ministrul Educației a căutat răzbunare, dar și “să pună sistemul educațional la picioarele unor abonați ai puterii”, conform textului moțiunii.

Senatorii PNL și USR consideră că “învăţământul superior este creuzetul de formare a elitelor unei naţiuni şi trebuie să fie autonom şi liber de interese de partid, finanţat pe bază de performanţă şi merit, nu pe criterii de obedienţă politică. Ministerul Educaţiei trebuie să facă politici publice în interes general, nu să împartă locuri preferenţial ori să pedepsească şi să premieze universităţile după criterii politice. Universităţile trebuie să fie independente, să producă cercetări, idei şi cunoaştere pentru societate libere de constrângeri şi servituţi politice”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version