Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a eșuat în încercarea de a se opune susținerii lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat la șefia Băncii Naționale a României (BNR).

Astfel  premierul Viorica Dăncilă l-a pus la punct pe Șerban Nicolae, luni în ședința coaliției PSD-ALDE, la care a participat și el.

După ședință, Viorica Dăncilă a anunțat că PSD îl susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la conducerea BRN, iar pe Florin Georgescu și Leonard Badea (actualul președinte al ASF – n.r.), pentru posturile de prim-vicepreședinte și vicepreședinte al Consiliului de Adminsitrație al BNR.

Întrebată cine îl va înlocui pe Leonard Badea la șefia Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), Dăncilă a spus că decizia va fi luată de Comitetul Executiv al PSD.
 
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat încă de acum două săptămâni că nu numai ALDE, ci și PSD îl susțin pe Isărescu pentru această funcție.
 
Însă Viorica Dăncilă a așteptat să treacă congresul PSD, în care a fost aleasă președinte al partidului în locul lui Liviu Dragnea – intrat la pușcărie -, și numai după aceea a anunțat că PSD îl susține pe Isărescu.
 
Șerban Nicolae amenințase că senatorii PSD nu îl vor vota pe Isărescu.
Votul în plenul camerelor reunite ale Parlamentului va fi dat miercuri.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version