Starea de alertă institută de premierul Ludovic Orban, luni, prin Hotărâre de Guvern, rămâne în aer din punctul de vedere al sancțiunilor, până când Parlamentul va încuviința acest act normativ, în baza Legii 55/2020, chiar dacă HG a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, polițiștii și jandarmii nu le pot aplica amenzi românilor care încalcă restricțiile stabilite de Guvern.
Birourile Permanente ale Parlamentului s-au întrunit, marți la ora 13.00, pentru a decide data votului în plen.
UPDATE: Parlamentul se va întruni în plen miercuri, de la ora 15.00.
Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a anunțat că plenul va fi convocat „miercuri sau joi cel târziu”.
El a declarat că parlamentarii PSD vor aproba starea de alertă, dar „avem juriștii chemați și vedem dacă se impun modificări”.
Legea nr. 55/2020 prevede că interdicțiile de drepturi și libertăți pot fi decise numai prin lege, de Parlament.
Amintim că Guvernul Orban a adoptat luni, 18 mai – data intrării în vigoare a Legii 55/2020 -, Hotărârea de Guvern nr. 394, privind instituirea stării de alertă, pentru o perioadă de 30 de zile.
UPDATE! Hotărâre de Guvern, adoptată în baza Legii 55/2020 privind starea de alertă. Orban: Va fi transmisă Parlamentului, pentru încuviinţare
Pentru a putea fi pusă în aplicare, HG nr. 394/18.05.2020 trebuie să primească încuviințarea Parlamentului, care încă nu s-a întrunit în plen, deocamdată, având la dispoziție 5 zile pentru a da votul – și, evident, a aduce modificări.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), al cărui președinte este premierul Ludovic Orban, a decis, prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020, că deplasarea în afara localităţii este permisă doar în cazul următoarelor motive:
- interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- în scop umanitar sau de voluntariat;
- realizarea de activităţi agricole;
- pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
- participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- activităţi recreativ – sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;
- participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;
- pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- alte motive justificate (precum: îngrijirea/ însoţirea copiilor/ membrilor de familie; îngrijirea unei rude/ afin sau persoană aflată în întreţinere; asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi; deces al unui membru de familie, asigurarea de
- bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice).
Iar Jandarmeria Română se ghidează după această Hotărâre a CNSU – chiar dacă nu poate aplica amenzi, deocamdată. Concret, jandarmii execută ordinele ministrului de Interne, Marcel Vela – care este secretar al CNSU, alături de secretarul de stat Raed Arafat și ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.
Iată precizările Jandarmeriei, transmise marți pe Facebook:
„Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii. În cazul în care o nouă deplasare respectă acelaşi traseu menţionat în declaraţia pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită şi în alte zile, tăind cu o linie data precizată iniţial şi completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea”.