Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat, miercuri, de conducerea ALDE, candidat pentru alegerile prezidențiale din toamnă, deși partidul său a obținut doar 4% din voturi la europarlamentarele din 26 mai.

Disperarea lui Tăriceanu de a ajunge șef la Palatul Cotroceni este generată, de fapt, de imunitatea-cut față de DNA pe care i-o conferă funcția de președinte al României.

Astfel, după încheierea mandatului de senator, el nu va mai șansa de a intra în Parlament, la scorul dezastruos care se prefigurează pentru ALDE, care a obținut 5% în decembrie 2016 doar pentru faptul că a avut sprijinul PSD.

PSD sfidează în continuare DNA: Tăriceanu NU poate fi urmărit penal pentru șpagă!

Și chiar dacă ar mai câștiga un nou mandat de parlamentar, Tăriceanu nu va mai avea majoritatea care să-l salveze de DNA, prin votul de respingere a începerii urmăririi penale în dosarul Microsoft, așa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună.

Liderul ALDE este acuzat că a luat mită 800.000 de dolari pe vremea când era prim-ministru.

El speră că va ajunge să o păcălească pe Dăncilă – și mai ales pe baronii locali ai PSD, pe spinarea cărora să candideze așa cum a procedat în 2004, când a candidat în tandem cu Traian Băsescu, apoi i-a dat afară de la guvernare partidul (PD).

“Dăncilă să nu se aştepte să îmi retrag candidatura”

După ce s-a văzut cu sacii-n căruță – adică procurorii anticorupție nici măcar nu au voie să îl citeze să dea o simplă declarație în acest dosar -, Tăriceanu a început acum să o atace pe Viorica Dăncilă, noul lider al PSD, după intrarea în pușcărie a lui Liviu Dragnea.

El a declarat acum că nu se va retrage din cursa pentru prezidenţiale în favoarea Vioricăi Dăncilă, astfel că ALDE nu o susține la scrutinul din noiembrie. 

„Nu, daca doamna Dăncilă are speranţe in acest sens, îi spun de pe acum să nu aştepte o astfel de decizie”, a spus el.

“În PSD bântuie un aer defetist”

Liderul ALDE a ridiculizat PSD: “Cred că, în acest moment, în PSD bântuie un aer defetist, un sentiment defetist, și anume își propun mult prea puțin. Maximul pe care par să și-l propună e să aibă un candidat care să ajungă în turul doi. Noi ne dorim mai mult, ne dorim să câștigăm alegerile prezidențiale și i-am spus dnei Dăncilă că asta se putea face printr-o coaliție cu Pro România care să susțină candidatura mea”.

Despre candidatura Vioricăi Dăncilă, Tăriceanu a spus că “nu putem decât să luăm act de candidatura” ei și că “nu a fost o supriză, dar a fost o dezamăgire și va induce probleme în coaliție”.

“Nu e exclus ca la nivel local să apară probleme în coaliție”

Tăriceanu a lansat și amenințări: “Nu e exclus ca la nivel local să apară probleme. Nu mă aștept ca în urma unei campanii cu doi candidați din coaliție lucrurile să meargă mai bine și i-am atras atenția dnei Dăncilă să analizeze consecințele. PSD nu mai crede că actuala conducere a partidului consideră câștigarea acestor alegeri ca un obiectiv realizabil și aici părerile noastre se despart categoric”.

El nu retrage, însă, ALDE de la guvernare: “Vom continua să fim parteneri corecți în coaliția de guvernare și această candidatură separată nu duce la ruperea alianței. (…) Stabilitatea guvernamentală va putea fi susținută cu eforuri. Sunt foaete mulți colegi în ALDE care au spus că trebuie să ne gândim și la ieșirea de la guvernare dacă aceste raporturi în coaliție nu se îmbunătățesc și i-am spus și dnei Dăncilă”.

“Colegii mei miniștri mi-au spus că nu vor să voteze rectificarea bugetară”

Totuși, Tăriceanu amenință că cei patru miniștri ai ALDE nu vor vota rectificarea bugetară și că așteaptă să fie chemat la discuții.

“Colegii mei miniștri mi-au spus că nu vor să voteze rectificarea bugetară, pentru că sunt niște condiții pe care ei nu le înțeleg. Noi nu am primit încă o formă oficială a proiectului de rectificare, am aflat din presă. Așteptăm ca dna Dăncilă să ne informeze și să avem discuții privind rectificarea”, a avertizat el.

Tăriceanu a mai spus că a vorbit cu Victor Ponta și “fie intră Pro România la guvernare, fie ieșim noi”.

Încă mai speră ca Dăncilă să renunțe la sfârșitul lui august la candidatură

“Am discutat cu Victor Ponta și ne lovim de problema că e foarte impropriu ca noi să rămânem în coaliția de guvernare și ei să fie în opoziție. Fie intră Pro România la guvernare, fie ieșim noi de la guvernare. În ceea ce privește ieșirea de la guvernare am vorbit cu colegii mei și nu s-a luat o astfel de decizie. Intrarea la guvernare a Pro România e o soluție”.

Liderul ALDE încă mai speră ca Dăncilă să se răzgândească asupra candidaturii: “Cred că și acum probabil că ar trebui serios să reflecteze și, undeva spre finele lunii august, să facem o cercetare sociologică și atunci poate PSD va decide că e mai înțelept să mergem pe o candidatură comună. Eu cred că bătălia e pentru câștigarea președinției, nu pentru a intra în turul doi”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version