Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat miercuri seară că parlamentarii partidului său vor vota, joi, pentru învestirea Guvernului Cîţu, iar pentru că nu crede în cei de la PNL, el le cere să voteze cu bilele la vedere.

El invocă epidemia de coronavirus,

“Trebuie adoptate măsuri urgente care se impun. (…) Din vechea dorinţă de a organiza alegeri anticipate a derivat criza politică de faţă. Solicităm şi preşedintelui, şi PNL să dea dovadă de responsabilitate şi mâine în Parlament să voteze la vedere Cabinetul Cîţu. (…) Şi colegii mei, şi eu vom vota acest Guvern. Vom pleca de la următoarea consideraţie: decât niciun Guvern, mai bine un Guvern slab. Nu am impresia că premierul desemnat este ceea ce trebuie, dar decât să fim în situaţia de a nu avea un Guvern preferăm o soluţie care să creeze premisele necesare pentru a combate în mod eficient criza”, a declarat Tăriceanu, după şedinţa Biroului Politic Executiv al ALDE.

El a susţinut că joi în Parlament este “un examen de minimă responsabilitate, până la urmă”.

“Am vrut să spun de maturitate, dar nici nu mă mai gândesc la aşa ceva, o minimă responsabilitate, atât a preşedintelui, cât şi a PNL. Sper ca mâine să se încheie, să fie votat Guvernul şi să îşi intre în atribuţii, pentru că situaţia cu criza de coronavirus nu este una de joacă”, a subliniat Tăriceanu.

Despre şedinţa de la Palatul Victoria privind evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19, Tăriceanu a spus: “Deja e târziu. Suntem reactivi şi complet decalaţi. Semnalele care vin din toate ţările din Europa sunt atât de îngrijorătoare încât ar fi trebuit deja să aibă măsurile adoptate şi implementate, cel puţin o parte din ele”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version