Numai doi senatori din 75 nu au fost de acord cu propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ca premierul Dacian Cioloş să se înfiinţeze miercuri în faţa plenului Senatului ca să dea explicaţii de ce ANAF execută silit Antenele lui Voiculescu.

senat, parlament
sursă foto rfiro

Legislativul nu se întreabă, însă, de ce Fiscul a aşteptat 1 an şi jumătate până să pună în aplicare la sentinţa definitivă (din 8 august 2014) prin care Voiculescu şi cei 11 complici condamnaţi la închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) trebuie să plătească 60 de milioane de euro statului drept prejudiciu în dosarul care s-a judecat timp de 6 ani în instanţă.

În motivarea sentinţei, judecătorii instanţei supreme spun că Dan Voiculescu a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor: împrumutul nereturnat. 

Senatorii s-au întrecut în a se face de râs 

Marţi, la o zi după ce ANAF a notificat Antenele să elibereze în 5 zile imobilele pe care le ocupă – clădirea Grifco -, liderii partidelor din Senat s-au făcut de râs, pe rând, clamând “apărarea presei”.

“În baza articolului 111 al Constituţiei, Senatul are dreptul să ceară Guvernului să dea explicaţii şi vreau să fiţi de acord ca, în numele Senatului, să cerem primului ministru al României mâine să vină de urgenţă în faţa Senatului să dea explicaţii referitoare la acţiunea unor instituţii din subordinea Guvernului, care nu pot fi puse în registrul economic al unor sume de bani”, a spus Călin Popescu Tăriceanu (ALDE).

El a adăugat că “este, practic, un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei, iar capitolul anihilării presei şi al libertăţii de exprimare, mai ales pentru presa incomodă şi nealiniată, neobedientă, nu putea fi omisă”.

Tăriceanu: “Nu a lipsit probabil folosirea gazelor lacrimogene”

“Descinderea brutală şi supranumerică (5 inspectori – n.r.) desfăşurată de ANAF la adresa unei televiziuni, cu controlul identităţii persoanelor aflate în sediu, un control abuziv, din care nu au lipsit probabil folosirea gazelor lacrimogene, asta era ceea ce se mai putea face în plus, mi se pare că ajunge să fie expresia ultimă a acestor derapaje şi excese permanente care se întâmplă în Romnia în ultima perioadă”, şi-a încheiat preşedintele Senatului pledoaria pentru Antena 3.

Fifor: “PSD nu poate asista nepăsător”

Nici liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, nu s-a lăsat mai prejos: “PSD nu poate asista nepăsător la această tentativă de suprimare a unui post de televiziune din România – stat European, România membru al UE”.

Verestoy: “E un precedent periculos”

Verestoy Attila, reprezentantul UDMR, s-a întrecut cu antecesorii săi: “În concepţia noastră, democraţia înseamnă să asigurăm dreptul de a spune părerile celor care nu sunt de acord cu noi, de aceea considerăm că e un precedent periculos de a introduce pe cale administrativă o măsură care, în consecinţă, înseamnă suprimarea dreptului de expunere a unor opinii în media din ţara noastră”.

Obreja: “PNL şi nici eu nu putem însă să fim de acord cu abuzul”

De la PNL a luat cuvântul senatorul Marius Obreja: “PNL şi nici eu nu putem însă să fim de acord cu momentele sau acţiunile în care instituţiile îşi depăşesc atribuţiunile sau intră într-o zonă a abuzului”, a menţionat Obreja.

Propunerea lui Tăriceanu a primit 70 de voturi favorabile, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă.

Cam tot atâtea voturi a primit în Senat Legea defăimării, propusă de Dragnea pentru a pune botniţă presei incomode.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version