Călin Popescu Tăriceanu a avut miercuri seară o primă reacție după ce a apărut în presă, pe surse – deoarece noile legi nu mai permit emiterea de către DNA a unor comunicate despre dosarele instrumentate -, informația că este vizat într-un dosar de luare de mită. Mai precis, că DNA a cerut Parchetului General – care, la rândul său, a transmis Senatului României – cererea de încuviințare a urmăririi penale a lui Tăriceanu, șrful acestui for. 

Tot sursele spun că Tăriceanu ar fi pretins și primit 10% dintr-un contract Microsoft, în perioada în care a deținut funcția de prim-ministru. 

“Zilele acestea trăim parcă scenariul unei operațiuni ce s-ar putea intitula ”Salvați-l pe Lazăr”. Un țăran în civil găsește o servietă prin câmp și le-o predă jurnaliștilor cu ochi albaștri. La câteva zile distanță se reîncălzește o ciorbă de mai bine 10 ani și este aruncată presei știrea că aș urma să fiu anchetat în cazul Microsoft. Scenariul operațiuni este atât de ridicol că ar părea neserios și în filmele din seria ”B.D. la munte și mare”. Efectele în spațiul public sunt însă cât se poate de serioase, așa că vreau să fac câteva precizări importante.

În primul rând, nu s-a primit la Senat vreo solicitare din partea procurorilor, așa cum se speculează în presă.

În al doilea rând, presupunând că va veni, aceasta va urma traseul procedural pe care îl urmează oricare astfel de cerere.

În al treilea rând, în timpul guvernării pe care am condus-o nu s-a făcut nicio plată către Microsoft, în cazul licențelor la care face referire dosarul. Contractul a fost semnat în guvernarea Năstase, plăți s-au făcut în guvernările care au urmat perioadei 2005-2008, dar nu în guvernarea Tăriceanu. Hotărârile de guvern, la care văd că face referire o parte din presă, prevedeau începerea procesului de inventariere a licențelor. Am promovat aceste HG în contextul în care Microsoft amenința că va da România în judecată, caz în care riscam ca statul român să piardă mulți bani. În fața acestor evidențe, să vorbești despre acuzații de mită, este lipsit de sens.

Știu că sunt unii ”la butoane” care se gândesc că își pot păstra funcțiile sau oameni politici care mai cred că așa se câștigă alegeri și se pun guverne. Istoria recentă ne arată efectele unor astfel de acțiuni anti-democratice, anti-constituționale și chiar nelegale. În plan electoral, cei care se credeau viitori beneficiari, au pierdut la vot. Iar când România a fost condusă de un guvern pus printr-o lovitură de stat mascată, toată țara a avut de pierdut. De aici și denumirea de guvern zero care va rămâne în cărțile de istorie. Nu în ultimul rând, aceste acțiuni au contribuit la crearea unei societăți divizate, măcinată de conflicte și rămasă fără certitudinea unui drum înainte, spre mai bine.

În România care se pregătește să își asume președinția Consiliului U.E., aceste tactici nu mai pot funcționa, nici măcar cât au putut să funcționeze până acum. Adevărul despre protocoale și abuzuri a fost scos la iveală, iar drumul legislativ al modificărilor pentru reformarea justiției și ruperea legăturii bolnave cu serviciile este ireversibil. România nu se mai poate întoarce la vremurile în care președintele Băsescu intervenea pentru numirea anumitor procurori și îi asmuțea către adversarii politici”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version