Deşi premierul Sorin Grindeanu a încercat să puncteze la impresie cu o mini-remaniere, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, precizează că întreaga echipă de guvernare trebuie să plece.

Într-o discuţie avută cu unul dinte fanii săi de pe Facebook, Băsescu a spus că “Guvernul acesta trebuie să plece măcar din simplul fapt că nu a fost cinstit, a vrut să înşele”.

Traian Băsescu şi-a permis să ofere şi o serie de condiţii pentru funcţionarea corectă a statului de drept:

“Atenţie! Drum alunecos! Nu există Stat de Drept în afara principiului că “nimeni nu este mai presus de lege”. În democraţie orice om are dreptul la o anchetă corectă şi la un proces corect (inclusive un criminal, un om de afaceri sau un politician). Nu există Stat de Drept fără respectarea drepturilor fundamentale aşa cum ele sunt înscrise în Constituţia României şi în convenţiile internaţionale la care România este parte. Nu există Stat de Drept fără respectarea separaţiei puterilor în stat. Nu există Stat de Drept dacă justiţia se face selectiv, unii oameni, fie ei şi politicieni sau oameni de afaceri, devin ţinte pe care Sistemul îi execută din interese politice sau economice. Nu există Stat de Drept dacă infractorii protejaţi rămân şi în libertate şi cu banii furaţi în conturi.
Nu există Stat de Drept dacă deciziile Curţii Constituţionale nu sunt aplicate în 45 zile aşa cum cere Constituţia.
Atenţie! Se produc derapaje!”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version