Acuzat de Igor Dodon, noul președinte al Republicii Moldova, că se implică aiurea în problemele de politică internă ale Chișinăului, Traian Băsescu, fostul președinte al României, anunță că nu renunță la ideea ca cele două țări să se unească.

basescu pmp

Ba chiar Băsescu înaintează un termen extrem de optimist în legătură cu unirea dintre cele două țări, maxim 5 sau 6 ani. Fostul președinte al României a ajuns sâmbătă la Chișinău, pentru a evalua situația din Republica Moldova, după alegerile prezidențiale, dar și pentru a identifica elemente de susținere a parcursului proeuropean al Republicii Moldova.

Cu această ocazie, Băsescu a precizat că “proiectul nostru de țară este unirea României cu Republica Moldova. Estimez ca acest obiectiv istoric să se înfăptuiască în maxim 5-6 ani. Mulți spun că nu este posibil așa ceva, eu zic că se poate. Ne bazăm în special pe prevederile Actului Final de la Helsinki, din 1975, cel care a permis reunificarea Germaniei, dar și apariția Cehiei și Slovaciei ca state separate”.

Băsescu susține că aproximativ 48% dintre moldoveni își doresc în acest moment unirea cu România și apropierea de Uniunea Europeană, după ce studiile sociologice arătau în 2005 că doar 3% dintre moldoveni își doreau unirea cu România și 10% apropierea de Uniunea Europeană.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version