Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a anunţat, sâmbătă, că principalii adversari ai Mişcării Populare, formaţiunea politică pe care o conduce, sunt Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.
Băsescu susţine că “PSD este un partid învechit”, dar atrage atenţia că “USL este în floare, iar acest lucru s-a văzut miercuri, la Camera Deputaţilor, când atât PSD, cât şi PNL s-au retras din sală şi nu s-a întrunit numărul de voturi pentru aprobarea arestării deputatului Păun”.
Fostul preşedinte al României anunţă că “obiectivul Mişcării Populare este de a obţine 20% din voturi la alegerile legislative”, dar susţine şi că “noi cei de la Mişcarea Populară avem obligaţia să readucem USL acolo unde le este locul, în opoziţie. Pentru că PSD nu mai este un partid care să reprezinte viitorul, iar noul PNL chiar nu este un partid care să poată asigura viitorul acestei ţări”.
Băsescu vrea ca “Mişcarea Populară să aducă un suflu nou în administraţia locală” şi spune că “toţii candidaţii MP au misiunea de a continua modernizarea statului român”.