Premierul Mihai Tudose face front comun cu președintele Klaus Iohannis de Ziua Națională, în ciuda lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care au refuzat invitația șefului statului de a participa alături de el, în tribuna oficială, la parada militară de la Arcul de Triumf.
“La 11 mă duc la paradă. Voi sta în tribună alături de toţi invitaţii”, a declarat joi premierul Mihai Tudose.
Întrebat dacă va fi şi Liviu Dragnea în tribună, Tudose a spus: “Eu cred că este în tribună, aşa stiu, a fost invitat”.
Cu toate acestea, atât Dragnea, cât și Tăriceanu au anunțat că nu vor onora invitația lui Iohannis, invocând faptul că, anul trecut, șeful statului a declarat că nu vrea să stea lângă penali, motiv pentru care nu i-a chemat nici la recepția de la Cotroceni.
Amintim însă că la 1 Decembrie 2016 nu avuseseră încă loc alegerile parlamentare, când PSD+ALDE au câștigat majoritatea parlamentară care le-a dat lui Tăriceanu și Dragnea funcțiile de al doilea și al treilea om în stat.
Anul trecut, cei doi vor fi prezenţi la paradă, dar au urmărit evenimentele din mijlocul susținătorilor, într-un spațiu amenajat special de primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Așa vor proceda și acum, după ce mai multe autocare cu membri PSD și susținători au sosit în București vineri dimineață.
Inițial, Dragnea și Tăriceanu anunțaseră că vor merge la festivitățile de la Alba Iulia, însă de frica protestelor au preferat să stea în siguranță la București, deși “Corupția ucide” a anunțat un mare miting și marș în Capitală, așa cum face în fiecare duminică de la ora 18.00.