Premierul Mihai Tudose i-a chemat la Palatul Victoria pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, și pe mai mulți președinți de consilii județene și primari, pentru a asista și a fi filmați la semnarea contractelor de achiziţie a echipamentelor de imagistică pentru dotarea a 34 de spitale din ţară şi din Capitală.

Avându-l de-a dreapta sa pe vicepremierul Marcel Ciolacu, de care este nedespărțit în ultima lună, Tudose le-a transmis în acest fel edililor mesajul că jupân nu este liderul penal al PSD Liviu Dragnea, ci chiar el, în calitate de prim-ministru care împarte banii publici.

“Azi-dimineaţă am primit un telefon de la un preşedinte de consiliu judeţean, care era nemulţumit că el de ce nu? Răspunsul a fost foarte simplu. E ca la loto. N-ai jucat. (…) Felicitări pentru cei care sunt în această sală, felicitări că vă pasă de cei pe care îi reprezentaţi. Aveţi un partener în Guvern întotdeauna şi mai ales în domeniul acesta. Şi un sfat şi o rugăminte pentru cei care nu sunt prezenţi în sala aceasta: (…) să solicite, fiindcă vor găsi ajutor”, le-a spus Tudose edililor prezenți și ca mesaj celor din toată țara.

De la eveniment a lipsit însă primarul general Gabriela Firea, aflată în conflict deschis cu Tudose.

“Cele 3 contracte, în valoare de 19,8 milioane de euro, reprezintă un pas important în direcţia asigurării unor servicii medicale de calitate”, a afirmat Tudose. 

Ulterior, premierul a scris pe pagina sa de Facebook:

“Astăzi s-au semnat contractele de achiziție pentru dotarea a 34 de spitale din țară și din Capitală cu echipamente de imagistică. Cele 3 contracte, în valoare de 19,8 milioane de euro, reprezintă un pas important în direcția asigurării unor servicii medicale de calitate.

Serviciile medicale de calitate presupun investiții. Investiții în infrastructura medicală, în aparatură modernă, în personalul de specialitate. Sistemul public de sănătate are nevoie de “tratament șoc” administrat în cel puțin trei direcții:

1. Investiții consistente în infrastructură – pentru a recupera ceea ce nu s-a făcut la timp în acest sector. În acest sens avem în vedere construirea celor opt spitale regionale și a spitalului republican, asumate prin programul de guvernare.

2. Dotarea cu echipamente moderne și performante, absolut necesare pentru o diagnosticare corectă și, implicit, pentru instituirea tratamentelor eficiente.

3. Personal medical motivat – Guvernul actual a înțeles că pentru performanță, personalul medical trebuie să fie bine plătit – ne-am asumat acest lucru și îl punem în practică. În primele opt luni ale anului 2017 câștigul mediu în sănătate a crescut cu peste 35%. Vom continua să majorăm salariile din sistemul de sănătate prin aplicarea noii legi a salarizării începând cu 1 ianuarie 2018.

Nu facem astfel altceva decât să rămânem consecvenți în ceea ce am promis românilor la începutul guvernării, că prioritățile noastre sunt sănătatea, educația și infrastructura”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version