Premierul Mihai Tudose susține că nu a citit scrisoarea de răspuns trimisă de preşedinţii Camerelor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu – fără consultarea Parlamentului -, către Departamentul de Stat al SUA, care cere respingerea modificărilor din legile Justiţiei menite să slăbească lupta anticorupție.
”Nu am citit această scrisoare. Azi e zi liberă, nu? Dar acum plecăm de la serviciu”, a spus Tudose joi, la o declarație de presă organizată “spontan” pe treptele Guvernului.
Despre comunicatul Departamentului de Stat al SUA privind legile justiţiei, Tudose a spus: ”Ministerul Justiţiei nu are nicio implicare în acest proces, doar a coordonat până la un anumit punct proiectul (…) Ministerul a iniţiat un proiect ca urmare a necesităţii transpunerii în legislaţia internă a unor directive europene şi a unor decizii ale Curţii Constituţionale”.
”Statele Unite sunt şi trebuie să rămână un aliat al României. Nu mă refer doar la partea militară, ci şi din punct de vedere economic”, a adăugat premierul.
Invitat să comenteze discuţiile despre cine a fost emitentul adevărat al comunicatului Departamentului de Stat, Tudose a început să râdă: ”Ştiţi cum se spune: altă întrebare!”.