“Pentru a preîntâmpina reacția corului de bocitoare, afirm cu toată responsabilitatea că avem o creștere economică sustenabilă”, a fost reacția premierului Mihai Tudose, după publicarea de către Eurostat a datelor potrivit cărora România a avut în trimestrul 3 o creștere a PIB-ului de 8,6% – în continuare cea mai mare din cele 28 de state membre ale UE.

Despre faptul că această creștere economică provine din consum, după majorarea salariilor bugetarilor, premierul nu scoate un cuvânt!

Nici despre scumpirea produselor alimentare, generată de majorarea accizei la carburanți, nu amintește Tudose.

Totodată, el se face că nu vede cât a sărit euro – la peste 4,6 lei – și că ROBOR a atins cote amețitoare.

Românii nu simt în buzunare această creștere economică nesănătoasă, dar omul plantat de penalul Liviu Dragnea, care este acuzat de fraudarea fondurilor europene, a simțit nevoia să se laude.

Iată ce a scris Mihai Tudose marți seară pe pagina sa de Facebook:

“În trimestrul al treilea (perioada iulie-septembrie 2017), România, cu 8,6%, înregistrează cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Această creștere economică este rezultatul muncii tuturor românilor și al companiilor corecte din această țară. Pentru a preîntâmpina reacția corului de bocitoare afirm cu toată responsabilitatea că avem o creștere economică sustenabilă. O spun cifrele: cu toate că avem un număr de salariaţi cu normă întreagă aproximativ egal cu anul 2008, în 2017 producem un PIB nominal cu 71 miliarde euro mai mare față de 2008”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version