Cu doar 6% în Parlament, UDMR joacă tare și obține maximul de avantaje în criza politică, așa cum a procedat de fiecare dată. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Adevărul Live, că va stabili cu parlamentarii săi  abia în ziua votului dacă susțin moțiunea de cenzută depusă de PSD împotriva Guvernului Orban.

„Noi ştiam de intenţia PSD-ului de a depune moţiunea de cenzură, am vorbit cu Marcel Ciolacu undeva în iulie şi am spus că noi nu vom semna moţiunea de cenzură, dar alte discuţii nu au fost pentru susţinerea moţiunii de cenzură, cum nu a existat nici o discuţie cu PNL. Am vorbit la telefon săptămâna trecută cu premierul Orban, probabil că ne vom întâlni la un moment dat, cum mă voi întâlni şi cu Ciolacu şi cu alt lider, nu e nicio problemă, aşa e în politică. Nu vom discuta până în ziua votului, atunci vom stabili, fiindcă avem o mie de motive să dăm jos Guvernul. Trebuie să ne gândim. Nu vrem să fim victime colaterale din punct de vedere politic într-un război care nu este războiul nostru”, a declarat preşedintele UDMR.

„Noi vom lua o decizie extrem de raţională. Din punctul meu de vedere, trebuie să pun următoarea întrebare (…): ce urmează după moţiunea de cenzură, cine va fi premier, are de gând cineva să facă un proiect măcar pentru patru ani de zile, ca să nu vorbim de opt ani, fiindcă în România să gândeşti pe termen lung nu numai că este un lux, ci pur şi simplu sunt foarte puţini oameni politici care mai gândesc pe termen lung, nu au această preocupare. Nu spun capacitate, că sunt unii care avea capacitatea intelectuală, dar sunt prea ocupaţi de alte direcţii”, a adăugat Kelemen Hunor.

El a arătat că există trei scenarii care ar putea fi luate în calcul dacă va trece moţiunea de cenzură, dar cea mai bună soluţie ar fi formarea unei coaliţii care să aibă majoritate în Parlament.

Kelemen Hunor nu vede însă acel lider politic care, în acest moment, s-ar gândi la aşa ceva şi ar iniţia o discuţie care să pregătească România pentru anii care urmează.

„Dacă pică Guvernul Orban sunt trei variante: rămâne Guvernul Orban interimar până în 6 decembrie sau 29 noiembrie când vor fi alegerile parlamentare, nu va fi o criză sanitară mai mare, criza economică nu se va adânci din această cauză, tot cu aproape 5% ne vom împrumuta, dacă vom reuşi să ne împrumutăm de pe pieţele externe şi de pe piaţa interbancară. Deci, nu ar fi nicio tragedie. A doua variantă este ca, după 27 septembrie, că până în 27 septembrie eu înţeleg că nu se poate, se va construi o coaliţie care va spune foarte clar că ne asumăm guvernarea în aceste condiţii de perioadă scurtă, până la alegeri şi vrem să mergem mai departe împreună după alegerile parlamentare fiindcă avem un proiect pentru România. (…) Iar a treia variantă e să încerce Iohannis cu Orban sau cu altcineva din PNL, dar nu va trece. Eventual cu un premier tehnocrat, iarăşi nu va trece, fiindcă cei care dau jos Guvernul (…) nu au cum să voteze peste două săptămâni un alt Guvern PNL înainte de alegerile generale. Se poate vota un guvern doar dacă există o coaliţie şi o majoritate în Parlament”, a opinat liderul UDMR.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version