„Cel mai cinstit guvern” – Guvernul Ponta – a fost dublat, prin câştigarea masivă de către USL (PSD+PNL+PC) a alegerilor din decembrie 2012, de un Parlament unic pe mapamond: un sfert dintre membrii săi sunt urmăriţi penal, condamnaţi pentru fapte de corupţie sau au dosare de incompatibilitate, dar votează legi.

parlament, camera deputatilor, vot

După 2 ani USL s-a rupt iar PC s-a dezintegrat, pentru a i se şterge eticheta de jucărie politică a puşcăriaşului Voiculescu, înainte de alegerile viitoare.

Penalii de la PNL, aunaţi de ALDE şi PSD

Dar a apărut ALDE, partid în care al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adunat toţi penalii din PNL care au deţinut funcţia de ministru, în frunte cu Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu şi Paul Victor Dobre.

PSD a luat ce a mai rămas: pe Ovidiu Silaghi, foat ministru al Transporturilor, acuzat de DNA că a luat şpagă 200.000 de euro de la Nelu Iordache, patronul Romstrade, pentru a-i salva contractele cu CNADNR.

140 din 588

Cei de la stiri.tvr.ro au făcut bilanţul: cu un an înainte de a li se termina mandatul, peste 140 de actuali sau foşti deputaţi şi senatori sunt implicaţi în dosare penale, fie că sunt urmăriţi penal, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, condamnaţi cu suspendare sau acuzaţi de ANI de incompatibilitate, conflict de interese ori averi nejustificate.

43 la Senat

La Senat, 43 de parlamentari de la toate partidele se află într-una din situaţiile menţionate. Puţini dintre ei au ales să demisioneze în momentul în care procurorii au început ancheta sau au cerut arestarea.

Dan Voiculescu (condamnat în 8 august 2014 la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani), Darius Vâlcov (cu 4 dosare de corupţie), Marko Attila (fugit din ţară după ce DNA a cerut încuviinţarea Senatului pentru a-l reţine şi duce în faţa instanţei, pentru arestarea preventivă) sau Teodor Nicolescu au renunţat mai greu la mandat.

Singurii demisionari: Hrebe şi Oana lui Vanghelie

În schimb, Viorel Hrebenciuc (vicepreşedintele Camerei Deputaţilor) şi Oana Mizil au demisionat din Parlament – singurii, de altfel.

Gestul le-a fost străin “vedetelor” Victor Ponta, Elena Udrea, Dan Şova, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely şi Ecaterina Andronescu, care sunt încă deputaţi sau senatori.

Condamnaţii cu suspendare rămân prin lege

În parlamentul ţării fac legea chiar şi cei care sunt condamnaţi definitiv cu suspendare. Deşi vinovaţi, legea le permite să ocupe în continuare fotoliul din Palatul Parlmentului.

Printre ei: Tudor Chiuariu (condamnat definitiv în februarie 2014 şi exclus cu greu din PNL, având însă un alt dosar pe rol la DNA),  Dian Popescu, Sorin Lazăr, Corneliu Dobriţoiu sau Mate Andras.

Florin Popescu şi Liviu Dragnea au primit condamnari cu suspendare dar sentinţa nu este definitivă.

Condamnaţii cu executare, extirpaţi de DNA

George Becali, Relu Fenechiu, Sorin Roşca Stănescu, Antonie Solomon şi Monica Iacob Ridzi şi-au pierdut mandatul în urma condamnărilor definitive cu executare.

Deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, vizaţi în cel de-al patrulea dosare ANRP, vor afla săptămâna viitoare dacă rămân fără imunitate şi vor ajunge în arest preventiv pentru presupuse fapte de corupţie.

Dan Şova a scăpat, deocamdată, cu arest la domiciliu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version