UPDATE: DOCUMENT. Proiectul noii legi a pensiilor marca PSD-PNL: Ciolacu și „specialul” Ciucă au bătut palma să defileze cu promisiuni în campania din 2024

Coaliția PSD-PNL, condusă de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, pregătește intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor abia pe 1 septembrie 2024, chiar înaintea celor trei runde de alegeri mai importante: locale (septembrie), parlamentare (noiembrie), prezidențiale (decembrie), după ce, la sfârșitul lunii mai – începutul lui iunie, vor avea loc alegerile europarlamentare, de care românii nu sunt deosebit de interesați.

 

În acest fel, PSD și PNL vor defila, toată campania electorală, cu promisiuni de creștere a pensiilor, fără ca românii de rând să le vadă înfăptuite și cu riscul de a nu le primi.

Așa s-a întâmplat cu Legea 127/2019 marca Olguța Vasilescu, act normativ votat de toate grupurile parlamentare, promulgat rapid de președintele Klaus Iohannis, care se afla în campanie pentru al doilea mandat la prezidențiale, dar ale cărui prevederi nu sunt puse în aplicare nici astăzi.

Concret, majorarea de 40% a pensiilor publice a fost amânată de Puterea instalată prin moțiunea de cenzurâ prin care a fost dat jos Guvernul Dăncilă. Amintim că Guvernul PNL Orban a adoptat în acest sens mai multe ordonanțe de urgență. Dar nici Guvernul Cîțu, care i-a succedat lui „Ludovic Întâiul” la Palatul Victoria, și nici Guvernul Ciucă nu s-au mai obosit să aplice legea, defilând, electoral, cu „recalcularea pensiilor” – care nici astîzi nu a fost finalizată, în ciuda celor 1.000 de noiangajați la Ministerul Muncii.

Și constatăm că nici Guvernul Ciolacu nu a aplicat Legea 127 promovată de PSD.

Acum, Ciolacu defilează și el, electoral, cu „recalcularea pensiilor” și „majorarea lor, de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, deși inflația a depășit 16%.

„Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează”, a declarat, sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu.

Deocamdată, draftul a fost prezentat oficialilor Comisiei Europene, însuși Ciolacu prezenteându-se la Bruxelles, săptămâna trecută.

Iar ultima variantă a proiectului, cu observațiile CE, este pus pe masa liderilor Coaliției, Ciolacu și Ciucă, marți seară, de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version