UPDATE: Varujan Pambuccian, liderul Grupului Minorităților naționale, a declarat după întâlnirea cu Dăncilă că aceștia sunt ”împărțiți jumătate – jumătate” în privința susținerii guvernului PSD. “Suntem 17 membri, împărțiți la jumătate și vedeți câți sunt. Știu că dă cu virgulă”, a spus el, la insistențele jurnaliștilor. 

Rămasă fără majoritate în Parlament, Viorica Dăncilă – liderul PSD după ce Liviu Dragnea a intrat la pușcărie – se va întâlni, luni, la Palatul Parlamentului cu Grupul Minorităţile naţionale, altele decât UDMR, pentru a le cere, evident cu oferte, susţinerea Guvernului.

Premierul a anunţat că va merge în Parlament cu restructurarea guvernamentală, care nu va avea loc însă în perioada imediat următoare, deoarece legea îi dă un răgaz de 45 de zile, timp în care Dăncilă poate cere președintelui Iohannis să numească interimari în locul miniștrilor ALDE care au demisionat.

“Mâine dimineaţă voi fi în Parlament. Merg la Cameră şi apoi merg la Senat, după care mă întâlnesc cu Grupul minorităţilor naţionale, altele decât UDMR. Şi tot mâine de dimineaţă o să am o discuţie cu preşedintele României. Trebuie să iau o decizie şi pentru asta trebuie să vorbesc cu domnul preşedinte”, a declarat presei, duminică, Viorica Dăncilă. 

Premierul a ameninţat că în cazul în care preşedintele va amâna numirea miniștrilor interimari, se va adresa CCR.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version