UPDATE: Piedone a cedat și și-a retras decizia.

Comunicat: „În urma unei discuții telefonice pe care Prefectul Capitalei a avut-o cu Primarul Sectorului 5 în această dimineață, Primăria Sectorului 5 a decis să suspende pentru moment dispoziția dată ieri, 24 martie, privind unele măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19 pe raza sectorului. La solicitarea Prefectului, Primarul a fost de acord să aștepte deciziile care urmează să fie luate la nivel de Guvern și care presupun adoptarea unor măsuri unitare la nivelul Capitalei. Cei doi oficiali au căzut de acord în privința faptului că mai presus de orice este interesul și sănătatea cetățenilor, iar situația epidemiologică actuală necesită adoptarea unor măsuri suplimentare”.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone – condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare în dosarul Colectiv -, a emis o dispoziție, miercuri, prin care a redus programul de lucru al unor agenţi economici, invocând nevoia de restricții COVID cerute public, tot miercuri, chiar de președintele Klaus Iohannis.

Cum însă astfel de decizii se adoptă la nivel unitar pe teritoriul Capitalei, prefectul Alin Stoica l-a înștiințat că trebuie să aștepte Hotărârea de Guvern ce va fi adopată joi, pe baza propunerilor specialiștilor DSP.

<strong>Cristian Popescu Piedone la întâlnirea de luni de la Guvern cu premierul Florin Cîțu care i a chemat pe toți edilii de sector în frunte cu Nicușor Dan<strong>

Piedone a refuzat să anuleze decizia, iar prefectul Capitalei a anunțat, joi dimineață, că o va ataca în instanță: „Înainte de prânz va pleca acţiunea şi vom înştiinţa Primăria Sectorului 5 că decizia e suspendată”.

Prefectura Capitalei l-a înștiințat pe primarul Sectorului 5 să revoce urgent această dispoziţie, amintind că Guvernul a emis deja, pe 10 martie, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 martie, care prevede că programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise publice şi/sau private este 5,00 – 21,00.

„Având în vedere caracterul obligatoriu al actului administrativ cu caracter normativ sus menţionat, autorităţile administraţiei publice nu pot stabili un alt program de desfăşurare a activităţilor de către operatorii economici decât cel aprobat la nivel central. (…) Totodată, vă aducem la cunoştinţă că, în contextul pandemic actual, toate componentele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat şi cu respectarea principiului operativităţii, conlucrării active şi subordonării ierarhice”, a transmis Prefectura.

Primarul Cristian Popescu Piedone susține însă că dispoziţia pe care a dat-o are la bază prevederi din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care îi conferă atribuţii referitoare la serviciile publice de interes local asigurate cetăţenilor.

Într-un document adresat Prefecturii Capitalei, Primăria Sectorului 5 menţiona că, la nivelul acestei zone administrativ-teritoriale, a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care a adoptat măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone.

Potrivit sursei citate, intervalul orar stabilit prin dispoziţia primarului Sectorului 5 este în concordanţă cu prevederile HG nr. 293/10 martie 2021 privind obligaţia pentru agenţii economici de a-şi organiza activitatea între orele 5,00 – 21,00. Intervalul 7,00 – 19,00 din dispoziţia primarului se încadrează în orarul stabilit de Guvern, explica Primăria Sectorului 5.

Măsurile stabilite prin dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone urmau să se aplice agenţilor economici, pieţelor agroalimentare şi locurilor de joacă, în scopul evitării măsurii de carantinare a municipiului Bucureşti.

„Dacă vor exista măsuri contrare cu prezenta hotărâre/dispoziţie se vor respecta măsurile dispuse de către Comitetele ierarhic superioare (CMBSU, CNSU)”, a mai transmis Primăria Sectorului 5 Prefecturii Capitalei.

Dispoziţia primarului Cristian Popescu Piedone stipulează că programul mall-urilor, supermarketurilor, teraselor şi altor agenţi economici din Sectorul 5 va fi redus, de joi până pe 11 aprilie, urmând să funcţioneze, de luni până vineri, între orele 7,00 – 19,00, iar sâmbăta şi duminica – în intervalul orar 7,00 – 15,00. Programul pieţelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica, urmând a fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7,00 – 17,00, iar sâmbăta şi duminica – între 7,00 şi 15,00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19,00, mai prevede dispoziţia primarului Sectorului 5.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version