Duminică au loc alegeri parlamentare în România, astfel că peste 18,8 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, indiferent că vorbim de români din Noua Zeelandă, Australia, Japonia, China, Arabia Saudită, Germania, Franţa, SUA, Mexic sau Canada.

alegeri, vot

UPDATE ora 20.40:  Prezenţa la vot a fost de 39,33% pe țară. În Capitală, prezenţa la vot a fost de 41,34%.

UPDATE ora 20.00: Prezența la urne, la nivel național, a fost de 38,65%.

UPDATE ora 19.00: Prezenţa la la vot este de 36,93%, peste 6 milioane de persoane exprimându-şi o opţiune politică. În Bucureşti, prezenţa a urcat la 37,86%. În Sectorul 1 – 43,14, Sector 2 – 38,98%, Sector 3 – 34,43%, Sector 4 – 38,01%, Sector 5 – 34,14%, Sector 6 – 40,34%.

Ordinea judeţelor în ordine descrescătoare este Olt – 45,09%, Teleorman – 44,44%, Dolj – 42,31%.

Pe ultimele locuri se află Iaşi – 32,52%, Timiş – 32,17%, Vaslui – 31,57% şi Maramureş – 29,50%.

Până la ora 18.40 au votat în străinătate 87.366 de români, cea mai mare prezenţă la vot în Diaspora fiind înregistrată în Rep. Moldova, unde au votat 27.810 de alegători. În Spania, aproape 9.600 de conaţionali şi-au exercitat dreptul la vot, Italia- 13.776, Marea Britanie- 7.879, în Germania- 5.700, Franţa- 3.457.

UPDATE, ora 18.00 – 35,4% dintre persoanele cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea până acum, asta înseamnă aproape 6,5 milioane de persoane. Bucureştiul este undeva la 36% prezenţă la urne. La Dolj, Olt şi Teleorman s-a depăşit 40%. La Maramureş încă nu s-a ajuns la 30%.

UPDATE  ora 16.00 – Prezenţa la vot în ţară a fost de 28.07%. În Bucureşti –  28,72%, Judeţele fruntașe sunt Olt 33,96% şi Teleorman, 33,89%.

UPDATE ora 15.00 – Prezenţa este de 23,67%, au votat 4.323.228 de alegătoriPeste 50.600 de cetăţeni români au votat până la ora 15.00 în secţiile din străinătate

UPDATE, ora 12.00: Aproape 2,3 milioane de persoane au votat până acum, ceea ce înseamnă 12,5% dintre cei cu drept de vot. Medii ridicate se înregistrează în Dolj, 15,78%, Olt, circa 17%, şi Teleorman, 17,64%. Codaşi sunt cei din Timiş, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa şi Arad, unde în continuare media este de sub 10%. Aproape 13% dintre bucureşteni au votat până acum.

UPDATE, ora 11.10: Peste un milion de români au votat până la această oră. 8,62% dintre românii cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea. Cel mai mare procent este înregistrat la Teleorman – 14,37%, iar cel mai mic la Bistriţa, 6,39%. Aproape 10% dintre bucureşteni au votat până acum.

UPDATE, ora 10.30: Dacă Iohannis sau Cioloş au precizat că au votat “pentru o Românie puternică şi prosperă”, iar Liviu Dragnea pentru “o guvernare competentă şi responsabilă”, Traian Băsescu, liderul Partidului Mişcarea Populară, a anunţat că “am votat pentru o majoritate care să nu încerce să controleze politic justiţia”. Gabriela Firea, primarul Capitalei, a votat şi ea pentru “un Parlament căruia să îi pese de români”. Până la această oră aproximativ 5,5% din românii cu drept de votat şi au exprimat opţiunea.

UPDATE, ora 09.45: Până la această oră aproape 4% dintre românii cu drept de vot şi-au exprimat votul. Cum era de aşteptat, vorbim în majoritate de români de peste 49 de ani. De altfel, statisticile arată că în jur de 75% dintre cei care au votat până acum sunt persoane peste 49 de ani. Printre politicienii de top care au votat sunt preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version