Uniunea Salvaţi România (USR) critică noua amânare a Curții Constituționale a României (CCR) – de data aceasta până pe 8 decembrie, după alegerile parlamentare -, privind decizia de impozitare a pensiilor speciale, adoptată de Parlament în luna iunie și contestată de ÎCCJ și Avocatul Poporului, Renate Weber.

Reprezentanții atrag atenţia că peste 3 miliarde de lei „s-au dus, în plină pandemie”, către pensiile speciales.

„Pensiile speciale uriaşe, unele de 60-70.000 de lei pe lună, vor fi plătite în continuare, prin grija CCR. Până când? Nu se ştie. La cinci luni de la adoptarea în Parlament, legea privind impozitarea pensiilor speciale nu doar că nu a intrat în vigoare, dar nici măcar nu a trecut de filtrul Curţii Constituţionale. Astăzi, judecătorii CCR au amânat pentru a treia oară luarea unei decizii. Motivul amânării este, de data aceasta, izolarea unuia dintre judecători, data trecută a fost invocată necesitatea de a aştepta puncte de vedere de la preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de la alte autorităţi publice”, a scris USR, marți, pe Facebook.

USR precizează că 7 dintre cei 9 judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie în sensul diminuării acestora:

„Adevărul este că 7 din cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale, chiar ei beneficiari de pensii speciale, nu au niciun interes să ia o decizie prin care să-şi vadă micşorate veniturile lunare. Cum, de altfel, nu au un interes real nici mulţi politicieni dintre cei care se laudă public că susţin eliminarea şi/sau impozitarea pensiilor speciale. Cât tărăgănează CCR luarea unei decizii, alte sute de milioane de lei pleacă din bugetul statului în conturile ‘specialilor’. Reamintim că, din iunie până în septembrie, peste 3 miliarde de lei s-au dus, în plină pandemie, către pensiile speciale, după ce, prin atacul la Curtea Constituţională, a fost împiedicată intrarea în vigoare a legii privind impozitarea pensiilor speciale”.

CCR a amânat până după alegeri decizia pe impozitarea pensiilor speciale

Recent, deputatul USR Claudiu Năsui a calculat câți bani au „înghițit” din bani publici toți privilegiații care, fără să fi contribuit corespunzător la plafonul de pensii, primesc pensii speciale.

Astfel, din luna iunie, de la adoptarea legii de taxare a pensiilor mari, 3,36 miliarde de lei au fost risipiți pe aceste privilegii, în plină pandemie.

„Risipa de bani continuă, în timp ce clasa politică îşi acordă noi privilegii. Nu trece săptămâna fără să mai auzim de un nou vot pentru a acorda noi sporuri sau beneficii celor apropiaţi de centrii de putere. Între timp, lupta pentru a le păstra pe cele vechi se dă la cel mai înalt nivel. De aproape cinci luni aşteptăm un verdict de la CCR legat de impozitarea pensiilor speciale. Evident că aşteptăm un răspuns de la cei care ei înşişi beneficiază de pensii speciale, unii chiar multiple. Ce înseamnă asta pentru români? Ei bine, peste 3 miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale. Asta doar în ultimele 4 luni de zile, de când a trecut votul de impozitare în Parlament. Imediat se vor face 5, astfel că specialii vor mai încasa o pensie, în timp ce noi aşteptăm răspunsul CCR”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Deputatul USR a precizat că una din priorităţile USR este „eliminarea acestor clase de privilegii”: „În timp ce angajaţii pe salariul minim plătesc printre cele mai mari taxe din UE pe muncă, avem categorii de pensionari speciali care încasează mii de euro lunar, nu în baza contribuţiilor, ci doar în baza privilegiilor pe care unii şi le-au votat cu mâna lor”.

Deputatul USR a ataşat un tabel, conform căruia dintre cele 3,36 miliarde de lei achitate, 1,491 miliarde lei au fost pentru Poliţie şi Jandarmerie; 1,221 miliarde lei pentru militari; 298 milioane lei pentru magistraţi; 245 milioane lei pentru angajaţi ai SRI, STS, SIE şi SPP; 43 de milioane de lei pentru piloţi şi personal navigant; 19 milioane lei pentru angajaţi din justiţie; 10 milioane lei pentru diplomaţi.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version