Uniunea Salvați România (USR) a depus vineri, la DNA, plângerea penală împotriva lui Liviu Dragnea, după ce anunțaseră acest lucru încă de luni, când Parlamentul a fost convocat de liderul PSD în sesiune extraordinară iar lucrările s-au derulat pe repede înainte, cu nerespectarea procedurilor.

USR a decis să depună plângere penală “pentru a demonstra că Liviu Dragnea și colegii săi din coaliția PSD-ALDE nu sunt deasupra legii și nu pot abuza de instituțiile statului român”.

Plângerea penală împotriva lui Liviu Dragnea a fost depusă de deputatul Ionuţ Moşteanu și de senatoarea Florina Presadă.

“Plângerea penală vizează infracțiunile de abuz în serviciu, fals și uz de fals. Concret, domnul Liviu Dragnea a semnat o decizie și a trimis-o la Monitorul Oficial, decizia de convocare a Camerei Deputaților, luni, fără a avea decizia Biroului permanent al Camerei.

Biroul permanent a trebuit să se întâlnească abia marți, la ora 11,00, însă chiar Liviu Dragnea a lipsit de la această convocare a Biroului permanent, dânsul și ceilalți colegi, așa că ședința nu a avut cvorum și, din punctul nostru de vedere, considerăm acest lucru un abuz în serviciu”, a explicat Ionuț Moșteanu în fața sediului DNA.

De peste 12 zile SECUNDA așteaptă din partea conducerii USR, din partea aleșilor Moșteanu, Presadă etc., un punct de vedere legat de vânzarea ELCEN!
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version