
„PSD se dovedeşte din nou partidul corupţilor”, a acuzat liderul USR, Cătălin Drulă.
„Nicolae Bădălău, omul numit de Marcel Ciolacu la Curtea de Conturi, tocmai a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă. Conform procurorilor, Bădălău făcea presiuni asupra primarilor de comună pentru ca firmele apropiate de el să primească contracte la schimb cu promisiunea unei mite de 7% din valoarea contractelor”, a scris Drulă pe Facebook.
„Nicolae Bădălău a fost recompensat cu funcţia de la Curtea de Conturi după ce nu a mai prins un loc pe listele PSD de la alegerile parlamentare pentru că a jignit de mai multe ori românii din diaspora. Nu avea nicio recomandare pentru a ajunge la Curtea de Conturi. Din contră: în 1988 a fost condamnat pentru furt şi a fost cercetat în mai multe dosare DIICOT şi DNA. Mâine vom solicita în Parlament revocarea lui Bădălău din funcţie. Oare social-democratul cu pretenţii europene Marcel Ciolacu va face tot joc de glezne şi îl va proteja ca pe Arsene de la Neamţ şi atâţia alţii?”, se mai arată în postare.