Uniunea Salvați România (USR) organizează în perioada 7 – 13 august un referendum intern – primul  de acest fel – pe tema poziționării partidului asupra inițiativei de modificare a articolului 48 din Constituție privind redefinirea familiei.

USR sigla

“Referendumul statutar a fost declanșat de peste 200 de membri USR, semnatari ai unei inițiative USR Suceava. USR este un partid modern, care încurajează democrația participativă, atât în interior, cât și în societate. Astfel, membrii simpli au puterea de a influența deciziile organelor de conducere și de a participa la stabilirea direcției partidului”, preciza USR la începutul lunii iunie.

După finalizarea referendumului, se va organiza și congresul pentru alegerea unui nou președinte al USR, ca urmare a demisiei lui Nicușor Dan. Președinte interimar al partidului este Elek Levente, vicepreședintele care a obținut cele mai multe voturi la ultimul congres.

“Valorile USR se bazează pe democrație internă, integritate și transparență față de membrii USR și față de societate”, mai preciza formațiunea.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version