USR îl taxează pe condamnatul penal Liviu Dragnea pentru remanierile care nu au adus niciun rezultat bun în ultimii 2 ani, când au fost schimbați 3 premieri și 67 de miniștri.
“Guvernarea sub PSD se schimbă, dar nu se predă. S-a ajuns la al 6-lea ministru al Economiei în mai puțin de 2 ani! La Ministerul Apărării este a 4-a schimbare, la fel pentru cel al Comunicațiilor, cel al Culturii și pentru Ministerul Transporturilor.
În total, PSD a schimbat 3 premieri în 2 ani, de asemenea peste 60 de miniştri. Prin circul televizat al demisiilor, acest „partid unic” nu face altceva decât să continue să se joace cu soarta românilor”, scriu cei de la USR pe Facebook.
“Rezultatele le cunoaștem deja: bugetul României a ajuns la un deficit dublu faţă de anul trecut, investițiile sunt la un minim istoric, datoria externă a României a crescut cu 20 de miliarde de euro și s-au realizat doar 28 de kilometri de autostradă din cei 350 promiși în urmă cu 2 ani.
România se pregătește pentru a prelua Preşedinţia Consiliului UE cu Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi, cu Niculae Bădălău la Economie şi cu Gabriel Leş la Apărare”, se ami arată în postarea de luni a USR, imediat după ce PSD a remaniat 8 miniștri.