Premierul Victor Ponta a plecat către Mexico City, el urmând să participe la Open Government Partnership Global Summit.

ponta

Principala acţiune a premierului Victor Ponta în Mexico City va fi o întâlnire cu însuşi preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto.

Întâlnirea este programată chiar pentru ziua de miercuri, iar principalele ţinte sunt “revigorarea relaţiilor bilaterale şi dezbaterea actualelor teme internaţionale”. De asemenea, Victor Ponta va susţine şi un discurs în cadrul Open Government Partnership Global Summit.

Printre temele abordate la summit-ul din Mexico City se regăsesc buna guvernare, serviciile publice, finanţe publice, accesul la informaţii de interes public, salvarea resurselor naturale, transparenţa bugetară, corupţie, solidaritate socială, e-government, accesul la informaţii, accesul cetăţenilor la educaţie şi sănătate, transparenţa decizională, etc.

Înainte de a pleca către Mexic, Victor Ponta a vizitat expoziţia fotografică şi de gravuri mexicane de la Biblioteca Naţională a României, ghid fiindu-i Agustin Gutierrez Canet, ambasadorul Mexicului la Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version