Premierul României, Victor Ponta, şi fostul preşedinte Traian Băsescu s-au duelat în repetate rânduri, dar primul nu ezită să-i închine ode celui de-al doilea.

guvern, ponta 4

Astfel, într-o intervenţie avută la o cunoscută emisiune de televiziune, Victor Ponta a afirmat că “Traian Băsescu este, din punct de vedere strict politic, de 100 de ori peste Klaus Iohannis”.

În plus, Ponta susţine că Traian Băsescu, devenit de curând noul preşedinte al Mişcării Populare, are mari şanse să “rămână un om politic important, mai ales că îi poate atrage de partea sa pe cei care îl votau fie pe Corneliu Vadim Tudor, Dumnezeu să îi odihnească, fie pe Dan Diaconescu, care este în închisoare în acest moment”.

Ponta i-a atacat dur pe cei de la Partidul Naţional Liberal, despre care spune că “se vor prezenta la alegeri cu nişte lideri jenanţi, ruşinoşi” şi afirmă că “în condiţiile date, coaliţia PSD-UNPR-ALDE are datoria să câştige anul viitor majoritatea şi să guverneze în continuare”.

Vă reamintim că Victor Ponta a fost convocat la discuţii, marţi după-amiaza, de preşedintele României, Klaus Iohannis, după disputele verbale dintre cei doi din ultima perioadă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version