Dublul condamnat penal Liviu Dragnea nu se mai ascunde cu amnistia și grațierea, așa cum a făcut până acum, când îi scotea la rampă pe acest subiect pe cei mai vocali pesediști – Codrin Ștefănescu, Cătălin Rădulescu, Dumitru Buzatu sau Marian Oprișan. Duminică seară, după ședința Consiliului Național al PSD, care a avut loc la Parlament, Dragnea a somat la scenă deschisă Guvernul Dăncilă să dea ordonanța de urgență.


“Când se vorbeşte în România despre amnistie şi graţiere, e ca şi cum am vorbi că avem vreo bombă atomică şi ne gândim dacă o folosim sau nu împotriva UE şi a lumii. Eu nu mă tem să folosesc aceste cuvinte”, a spus șeful PSD, care până acum spunea că nu știe nimic despre acest subiect, că nu se discută în partid și Guvernul nu are pe agendă un astfel de proiect.
 
„Dacă cineva găsește alte instrumente, alte măsuri legislative, orice alt tip de acțiune care să rezolve în totalitate, să repare toate nedreptățile care s-au întâmplat în România și care se întâmplă în continuare, toate abuzurile din justiție, altele decât grațierea și amnistia, va avea tot sprijinul partidului și al meu personal. Dacă nu, nu mai ezitați. Nu știu când, nu știu cum. Nu mai ezitați! Hotărâți-vă când și dacă! PSD-ALDE are și această obligație, să repare nedreptățile. Ca să nu-și mai taie venele cei din presa cu epoleți și toți ăia plătiți de Sorosică prin Bitcoins, ați văzut că toate lucrurile ies la iveală, domnule, inventați ceva, găsiți o decizie CCR, o virgulă într-o decizie a CCR să spuneți – aceste două acte normative, trei, cinci acte normative nu sunt aplicabile lui Liviu Dragnea și închidem subiectul. Ieșiți toți din această capcană în care ei personalizează toate aceste intenții ca și când sunt date pentru mine”, a adougat Liviu Dragnea.
 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version