Ministrul de Interne, Marcel Vela, i-a schimbat din funcție pe șeful Jandarmeriei, generalul de brigadă Constantin Florea, și pe colonelul Grigore Ciaușescu, prim-adjunct, despre care a spsu că se vor întoarce la inspectoratele din care provin.
 
 
Noul inspector general al Jandarmeriei a fost numit Bogdan Enescu, șef al Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, iar prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei a fost numit colonelul Ionuț Gabriel Câmpanu, șef al contingentului de jandarmi din Afganistan.
 
Anunțul ministrului privind înlociuirea celor doi a survenit în timp ce antecesoarea lui la MAI, Carmen Dan (PSD) era audiată de peste 6 ore la DIICOT în dosarul 10 August.
UPDATE: La ieșirea de la audiere, Carmen Dan a fost huiduită de câțiva protestatari. ”A durat foarte mult pentru că anchetatorii au pus foarte multe întrebări”, a spus ea.


Iată și declarațiile ministrului Vela:
 
”L-am numit în funcția de inspector general pe domnul colonel Enescu Bogdan, în vârstă de 46 de ani, absolvent al Academiei de Poliție Alexandru „Ioan Cuza”. Are 23 de ani de activitate în cadrul Jandarmeriei Române. A îndeplinit mai multe funcții în cadrul Jandarmeriei Române. În prezent, are funcția de inspector șef în cadrul Inspectoratului de Jandarmi al județului Ilfov și nu a avut nicio legătură cu evenimetele din 10 august 2018.

Șef adjunct al Jandarmeriei Române a fost numit colonelul Ionuț Câmpanu, comandantul Contigentului de jandarmi din Afganistan.
 
În ultima perioadă, de o lună și jumătate, Jandarmeria nu a prea colaborat cu conducerea MAI, în mai multe domenii importante pentru România.
 
Comunicarea cu Jandarmeria a lăsat de dorit în mai multe privințe, și la desecretizarea convorbirilor radio în dosarul 10 august.
 
Noul inspector general va face o evaluare a ceea ce a fost și după această evaluare are misiunea să raporteze ce nu este în regulă la Jandarmerie, ca să putem îndrepta”.
 
Întrebat despre audierile de la DIICOT în dosarul 10 august și despre declarațiile viceprimarului Aurelian Bădulescu privind implicarea dreptei, Vela a spus: ”Sincer, nu comentez ce spune dl viceprimar al Capitalei. Eu știu, ca actual ministru, că dreapta, dacă ne referim la spectrul politic, nu are nicio legătură cu acestă problemă gravă – la guvernare era PSD. Dl Liviu Dragnea conducea toată România. Este exclusă implicarea unor politicieni, alții decât de la PSD în evenimentele din 10 august 2018 și o să vedeți probabil la finalul anchetei. De la noul inspector șef al Jandarmeriei aștept să schimbe în bine imaginea instituției”. 
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version