Premierul Ludovic Orban a avut o ieșire nervoasă vineri, în ședința Guvernului, ce a începutut la ora 8.00, împotriva miniștrilor care au cerut introducerea pe ordinea de zi a unor ordonanțe de urgență despre care el habar n-avea.
”Vă spun de acum: nu mai accept introducerea pe ordinea de zi a niciunei ordonanțe de urgență pe care nu o discutați în prelabil cu mine. Nu mi se pare normal ca, pe nepusă masă, să ne trezim cu două ordonanțe despre care habar nu am. Să nu mai spun că sunt subiecte care trebuiau discutate anterior”, le-a spus Ludovic Orban minisștrilor.
El s-a enervat după ce ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut introducerea pe ordinea de suplimentară a ședinței a două ordonanțe de urgență.
Prima OUG se referă la prorogarea cu 4 ani a ”termenelor referitoare la evaluarea națională, la bacalaureat și la admiterea elevilor la liceu, pentru elevii care se află acum în clasa a VII-a, să se realizeze după modelul actual și nu după programa transdisciplinară pe care elevii nu au parcurs-o până la acest moment”.
”În această prorogare de termene se prevede ca să se proroge termenul pentru evaluarea școlilor doctorale, având în vedere că ARACIS-ul nu a realizat o metodologie pentru această evaluare. Daca nu luăm această măsură, începând cu data de 1 ianuarie 2020, școlile doctorale se blochează și nu își mai pot desfășura activitatea“, a spus Monica Anisie.
Al doilea proiect de OUG se referă la completarea unui articol din Legea educației (Legea 1/2011) pentru exceptarea de la obligativitatea înregistrării în registrul matricol unic a studenților înmatriculați la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” la programele de master, licență și programe post-universitare.
Acest al doilea proiect de OUG nu a fost adoptat.
Înaintea Monicăi Anisie, ceruse și ministrul Energiei, Viorel Popescu, adoptarea unei ordonanțe de urgență privind modificarea OUG 115/2011 cu privind scoaterea la licitație a certificatelor cu efect de seră și adoptarea unei scheme de ajutor de stat care le permite consumatorilor din 15 domenii să beneficieze de reducerea prețului la energie electrică.