Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului – adică al doilea om în stat -, a recidivat: după ce în vara trecută a sărit peste rând la Serviciul Permise Auto, acum a sfidat coada la intrarea în Muzeul Mineritului, iar oamenii l-au apostrofat.
Acestia îi reproșează președintelui ALDE că a intrat peste rând în muzeu, în timp ce ei așteaptă “de ore”.
În imaginile transmise la Hotnews de unul dintre cei care stăteau la rând și a filmat cu telefonul mobul, se vede cum un vizitator ii spune lui Tariceanu ca “e bataie de joc”, iar presedintele Senatului spune, in replica: “Nu-mi reprosati mie, ca nu fac eu organizarea”.
Potrivit HotNews.ro, oamenii ar fi fost iritati de faptul ca au fost nevoiti sa astepte pana cand grupul lui Calin Popescu Tariceanu, alaturi de care se mai vede in imagini si Daniel Chitoiu, si-a terminat vizita in muzeu.
Tăriceanu are însă o altă variantă: nu a intrat în muzeu înaintea altcuiva, ci odată cu grupul din care făcea parte.
“Am constatat că în spațiul public a fost propagat un filmuleț în care apar la terminarea vizitei pe care am făcut-o la muzeu. Pentru a oferi informații corecte și în speranța ca nicio publicație nu va folosi filmulețul pentru a răspândi informații false, vreau să fac o serie de precizări. Muzeul se vizitează în grupuri de persoane. Numărul persoanelor este stabilit de organizatori și de reprezentanții muzeului. Astfel că am așteptat și noi, împreună cu ceilalți turiști, pentru ca grupul precedent să termine vizita, înainte de a începe turul grupului din care am făcut parte. Așadar, am vizitat muzeul odată cu grupul din care făceam parte, nu înaintea altcuiva”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.