Legea privind dublarea alocațiilor copiilor, promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie, dar și decizia CCR privind constituționalitate acesteia NU vor fi respectate de Guvernul Orban.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru a anunţat, miercuri seară, că a propus Executivului un proiect de Ordonanţă de Urgență prin care legea va fi modificată din nou – după ce OUG nr. 2/2020 de prorogare până la 1 august a aplicării ei a fost respinsă de Parlament.

Astfel, dublarea se va face în etape, după un calendar, pe parcursul următorilor doi ani, până în 2022.

Ordonanța va fi adoptată în ședința de vineri a Guvernului.

Iată declarațiile ministrului Muncii:

„În şedinţa de Guvern de astăzi, în primă lectură, am propus proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii, prin această propunere Guvernul practic dublând alocaţiile după un calendar care are anumite etape. Prima mărire va fi în septembrie (de 20% – n. r.), aferentă lunii august.

Practic, cei care vor urmări încasarea acestei alocaţii pentru luna august vor vedea în septembrie, după caz. Dacă au optat pentru a le primi pe card, vor primi imediat după 8 septembrie, iar dacă le primesc în numerar, după a doua jumătate a lunii, conform calendarului obişnuit al încasării alocaţiilor, urmând să găsească o creştere care atinge 185 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv 369 de lei pentru copii între 0 şi 2 ani şi copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani.

Următoarele etape de creştere vor fi câte două pentru 2021, în prima parte a anului, în februarie, aferent lunii ianuarie, tot în procent de 20%, ca şi cel pe care îl aplicăm acum, în această jumătate de an”, respectiv o alta în august, tot de 20%.

Creşterea va fi similară şi în 2022, respectiv la începutul anului şi în august, pentru iulie. Astfel, la finalul lui 2022, vom avea o creştere a alocaţiilor de 300 de lei pentru copii între 2 şi 18 ani, respectiv de 600 de lei pentru copii între zero şi 2 ani şi pentru copii cu dizabilităţi între zero şi 18 ani.

Aceasta este propunerea pe care am adresat-o Cabinetului, o propunere care are în vedere, atât dorinţa legiuitorului şi decizia Curţii Constituţionale, cât şi posibilităţile pe care bugetul azi, marcat de această pandemie, care a avut un efect direct în economie, le poate susţine, respectiv o creştere care să poată să fie susţinută în bugetele pentru anul viitor şi respectiv pentru 2022″.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version