Publicăm integral scrisoarea pentru colegi:
„În 2016, am condus Ministerul Sănătății, fără niciun compromis cu mafia din sistem și ramificațiile ei în politică. După șapte luni, eu am plecat de la Minister, iar ei s-au întors la vechile metehne. Proiecte bune pe care le începusem – spitalele regionale, noul spital de cardiologie din București, reforma managementului sau mecanismele de transparență și integritate – au fost oprite. Le-am reluat când am revenit la Ministerul Sănătății în decembrie 2020, respectând aceleași valori.
Am reluat proiectele de investiții – începând cu spitalele regionale a căror pregătire am demarat-o alături de Banca Europeană de Investiții în 2016 – și am pus alături de Ioana Mihăilă și Cristian Ghinea bazele pentru ca România să poată livra proiectele de investiții în spitale de care România are nevoie.
Am adus oameni din afara sistemului în Ministerul Sănătății, am deranjat și oprit aranjamente locale la spitale, iar noul președinte al CNAS a pornit concursuri peste tot în țară. Peste tot unde achizițiile, alocările de fonduri sau de putere pot fi influențate, peste tot vechile partide și-au plantat oamenii. Fără proptele politice însă, o parte din acești oameni care dețin controlul resurselor în sănătate, fie nu reușeau să lege două idei, fie nu s-au prezentat la concurs. Toți acești oameni numiți politic de PSD sau PNL pentru a servi interesele lor locale și naționale și-au văzut dintr-o dată pozițiile amenințate. Pentru prima dată nu de oamenii altor partide – pentru că USR PLUS nu a făcut în sănătate nicio numire pe criterii politice! – ci de propria incompetență.
Am descoperit și am arătat o parte din minciunile și jaful din gestionarea pandemiei. De la manipularea calculului incidenței la direcționarea testelor către anumite laboratoare private și mituirea presei prin bani de la guvern, de la jaful enorm de la Unifarm la raportarea falsă a deceselor cauzate de Covid-19.
Am demarat alături de colegii din minister și din parlament proiecte pentru parteneriate internaționale, digitalizare, am îndreptat nedreptăți vechi precum neluarea în calcul a gărzilor la calculul vechimii în muncă a medicilor și nedreptăți noi precum vaccinarea în centrele militare exclusiv a “specialilor”, “esențialilor”. În urma transparentizării datelor despre vaccinare, toate aceste centre au fost deschise tuturor românilor.
Pentru sistemul sanitar și pentru întregul sistem public înțesat cu privilegii, “misecuvenisme” și tăiere de frunze la câini, transparența este de-a dreptul un dezinfectant. Ca orice dezinfectant, transparența deranjează. Cât de tare deranjează cred că am văzut cu toții urmărind campania de linșaj mediatic și politic de la începutul acestui an. Ca prin farmec, a doua zi după eliminarea mea și a Andreei Moldovan din guvern, problemele din sănătate au încetat, politicieni din vechile partide s-au relaxat, ba chiar și protestele de stradă au încetat.
De la demiterea mea încoace nicio problemă din sistem nu mai este legată direct de un ministru, miile de decese care nu fuseseră raportate sunt o simplă eroare statistică, amorțirea teribilă a campaniei de vaccinare „este un succes” pentru că așa ne repetă mai marii statului, iar furtul nemaivăzut din banii statului din ultimii ani probabil că vor încerca să îl încadreze la capitolul… „ghinion”.
Statul român, în sănătate și în toate celelalte domenii, pierde încrederea oamenilor. Nu se poate construi nimic fără încredere, iar încrederea se construiește cu rezultate și cu transparență.
Am încredere că echipa pe care am construit-o la Ministerul Sănătății alături de Ioana Mihăilă va duce mai departe proiectele începute”.